FRF sistează organizarea de meciuri cu spectatori

FRF a anunţat că sistează organizarea de meciuri cu spectatori.

Publicitate

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că a sistat organizarea de meciuri cu spectatori pentru toate competiţiile pe care le organizează, în urma celei mai recente decizii a Ministerului de Interne.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat astăzi că evenimentele care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane vor fi interzise din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local.

Duminică, în Liga 2 sunt programate meciurile Rapid-CSM Reşiţa, de la ora 12:30, şi Csikszereda-Petrolul Ploieşti, de la ora 15:00. În Liga 1, competiţie organizată de Liga Profesionistă de Fotbal, are loc meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova, pe Arena Naţională, de la ora 20:30.

FRF a anunţat că vânzarea biletelor pentru meciul România U21-Danemarca U21, din preliminariile EURO 2021, a fost suspendată. Meciul este programat pentru 31 martie, pe Stadionul "Ion Oblemenco", din Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel