La numai o lună şi jumătate de la inaugurare, grădiniţa cu program normal din Paşcani a fost închisă, luni, de către conducerea instituţiei de învăţământ din cauza frigului din sălile de clasă, informează Evenimentul.
Autorităţile locale nu au reuşit să autorizeze centrala termică şi nici să angajeze un fochist. În aceste condiţii, toţi cei 88 de preşcolari care frecventau grădiniţa au fost mutaţi într-o sală de clasă a şcolii din localitate, copiii fiind nevoiţi să înveţe în două schimburi, până la ora 17.30.
Autorităţile din Puşcaşi susţin că s-au făcut demersurile necesare pentru autorizarea centralei termice a grădiniţei, precum şi pentru angajarea unui fochist şi că speră ca situaţia să fie rezolvată în ce mai scurt timp posibil.
De menţionat este faptul că în instituţia de învăţământ s-au investit peste 1,5 milioane lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu