EXCLUSIV  Friptură de porc cu roșii și usturoi. Ca garnitură avem o rețetă demnă de chefi

În rândurile de mai jos vă propunem o rețetă delicioasă: Friptură de porc cu roșii și usturoi a la Cezar Osiceanu.

Alegeri prezidentiale 2024

„Friptură de porc cu roșii și usturoi a la Cezar Osiceanu.

 
Gata cu Crăciunul, gata și cu Revelionul, dar încă nu am intrat în post și din Ghiță cel tăiat de Ignat încă mai avem destule resurse la congelator, așa încât haideți să facem ceva în ciuda zăpezii care nu vrea să vină încă! Deci haideți la treabă! Avem nevoie de:

1. O ceafă de porc sau o pulpă de porc dezosată tăiată felii 

2. Mirodenii: curry, piper, boia, busuioc

3. 2 pahare de vin 

4. 3-4 căței de usturoi curățați întregi 

5. Câteva roșii cherry.

Punem într-o tavă la cuptor feliile de carne, turnam apă peste cât să le acopere și așezăm o folie deasupra, după care punem tava la cuptor la foc potrivit.

Din timp în timp verificăm carnea și o întoarcem pe ambele părți. Când este carnea moale, iar scobitoarea întră ușor în ea, scoatem folia de deasupra, completăm cu vin și mirodenii punând deasupra roșiile și presărând cățeii de usturoi.

După încă 15 minute de stat la cuptor, friptura noastră este gata, mirosul plăcut a umplut casa.

Pentru o garnitură  adecvată vă recomand: 

Cartofii la tavă a la Cezar Osiceanu

1. 5-6 cartofi albi 

2. Câțiva căței de usturoi 

3. Mirodenii: busuioc, rozmarin

4. Un pahar de vin alb 

5. 2 gălbenușuri de ou.

Care este de fapt secretul acestor cartofi delicioși?

3. -imagine fara descriere- (friptura-3_13539700.jpg)

Unul simplu și anume:

Curățăm și tăiem felii potrivit de groase

Fierbem feliile de cartofi și le scoatem într-o sită unde îi lăsăm să se scurgă vreo 5-10 minute

Prăjim ușor apoi feliile și le scoatem să se scurgă pe o bucată de hârtie

Punem feliile de cartofi în tavă și presăram cățeii de usturoi adăugând paharul de vin.

Lăsăm tava la cuptor la foc potrivit circa 10 minute

Scoatem tava și ungem feliile de cartofi cu gălbenușurile de ou bine bătute și mai lăsăm vreo 7-8 minute tot la foc otrăvit

Scoatem tava din cuptor și presăram rozmarinul și busuiocul care vor aduce un miros frumos în farfuriile noastre. Deci poftă mare!”, a transmis pilotul Cezar Osiceanu cititorilor DC News.

VEZI ȘI: Ciolan afumat cu varză specială a la Cezar Osiceanu. Rețetă simplă și gustoasă!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel