Procesatorii de carne din Europa avertizează că, din cauza schimbărilor climatice, friptura de vită va deveni un lux, precum şampania.
"Vita nu este prietenoasă cu mediul", a explicat Jais Valeur, CEO-ul Danish Crown, cel mai important procesator de carne din Europa. "Va fi un produs de lux pe care îl vom mânca atunci când vrem să ne răsfăţăm. Friptura de vită va fi la fel de luxoasă ca şampania", a mai spus el, conform Bloomberg.
Valeur a mai spus şi că mai prietenoasă cu mediul ar fi producţia de carne de porc. Întâmplarea face ca cei de la Danish Crown să fie şi unul dintre cei mai mari procesatori de carne de porc din Europa.
Companiile din această industrie sunt presate să îşi reducă emisiile de gaze de seră, 57% din emisiile din industria mâncării venind de la produsele animale, potrivit unor studii.
VEZI ŞI Cum faci cârnați de casă pentru masa de Crăciun. Rețeta tradițională
"După 30 de ani de la Revoluție trăim cu aceeași frică: dacă nu avem suficientă mâncare? După un sfert de secol de supermarket-uri cu rafturi pline, avem același principiu după care ne ghidăm: mai bine să prisosească, decât să nu ajungă. Cumpărăm mai mult decât avem nevoie, facem din alimentație o problemă, ne complicăm si exagerăm dpdv culinar, ca si cum toată existența noastra atârnă de o farfurie cu mâncare. Si întotdeauna e în plus, nu în minus!
Perioada următoare va fi doar despre mâncare: ce cumpărături facem, câți oaspeți avem la masă, care este meniul? Facem liste peste liste, umplem frigiderul și cămara ca să fim siguri că e suficient, că toată lumea va mânca pe săturate. Cum calculăm porția corectă, de unde știm care e apetitul musafirilor, ce ne facem dacă rămâne masa goală?! Din postura de gazdă ai o frică, nu poți socoti doar 3 sarmale și o bucățică de carne de persoană, ce te faci dacă omul mai vrea o porție?", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
"Culmea e că inversând rolurile, ca oaspete/invitat nu-mi amintesc sa mă fi supărat vreodata pentru că s-au terminat sarmalele sau cozonacul la vreo sărbătoare- cel mult era semn ca au fost delicioase, deci foarte apreciate. Nimeni nu face o tragedie din mâncare, înafară de noi, când ne luăm prea in serios rolul de gazde, când vrem sa demonstrăm prea mult, sa-i copleșim pe invitati cu abundența de pe masa noastră", a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu