Dominic Fritz, primarul Timișoarei, se confruntă cu acuzații de conflict de interese, conform unui comunicat emis de Agenția Națională de Integritate (ANI).
ANI a descoperit că, în timpul campaniei electorale din urmă cu patru ani, Fritz a contractat un împrumut de la o persoană fizică, iar ulterior, în calitatea sa de primar, a semnat un contract între primărie și firma acesteia.
Potrivit ANI, conflictul de interese administrativ a fost identificat în noiembrie 2020, când Fritz a întocmit un act administrativ favorabil firmei reprezentate de persoana fizică de la care a primit împrumutul. "Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese", se arată în comunicatul ANI.
Într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz a calificat demersul ANI drept absurd și complet neacoperit de fapte. „Tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic”, a scris el.
Fritz a oferit detalii suplimentare despre situație: „Ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani. Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgulă, în CL. Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau nevotarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România). Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate.”
Dominic Fritz a fost recent reales ca primar al Timișoarei în urma alegerilor din iunie. În urma retragerii lui Cătălin Drulă, Fritz și-a informat colegii din USR despre intenția de a candida pentru președinția partidului, dar ulterior s-a răzgândit, explicând că nu dorește să-și asume și candidatura pentru alegerile prezidențiale. Elena Lasconi, primarul din Câmpulung Muscel, a preluat șefia partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu