"Frozen 2" a debutat în forţă pe prima poziţie a box-office-ului nord-american.
"Frozen 2" a îngheţat box-office-ul din America de Nord, cu încasări de 127 milioane de dolari în primul său week-end în cinematografele nord-americane, potrivit datelor provizorii lansate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations şi citate de AFP, relatează Agerpres.
După încasări de 1,274 miliarde de dolari cu "Frozen" şi cucerirea a mii de familii cu acordurile cântecului "Let it Go", regizorii Chris Buck şi Jennifer Lee au preluat frâiele acestui sequel, în care actorii Kristen Bell, Idina Menzel şi Josh Gad îşi fac din nou auzite vocile.
Povestea începe la ceva timp după evenimentele din primul film, în regatul Arendelle ai cărui locuitori se bucură de pace. Iniţial, cea mai mare provocare pare să fie dorinţa lui Kristoff (Jonathan Groff) de a o cere de soţie pe Anna (Kristen Bell), până când sora sa Elsa (Idina Menzel) aude o voce misterioasă ce-i aduce aminte de un cântec de leagăn din copilărie. O ameninţare supranaturală şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie deloc luminos le va arunca pe cele două eroine într-o nouă aventură
Lansat la timp pentru sezonul de sărbători, "Frozen 2" a înregistrat cel mai bun debut pentru un film de animaţie după "Incredibles 2" (2018) şi "Finding Dory" (2016), lansate de Disney, potrivit revistei Variety.
"Ford v Ferrari", un film american despre legendara cursă automobilistică de 24 de ore, organizată în oraşul francez Le Mans, a urcat pe locul al doilea în box-office, cu 16 milioane de dolari pe perioada weekend-ului şi 58 milioane într-o săptămână de proiecţii.
Această superproducţie regizată de James Mangold, în care rolurile principale sunt interpretate de actorii Matt Damon şi Christian Bale, relatează felul în care constructorul de automobile Ford a încercat să îşi repare imaginea concurând cu Ferrari la ediţia din 1966 a celebrei curse de anduranţă din Le Mans.
Podiumul este completat de new-entry-ul "A Beautiful Day in the Neighborhood", cu 13,5 milioane de dolari în weekend-ul de debut, despre relaţia de prietenie dintre un jurnalist şi un prezentator de emisiuni de copii, Fred Rogers, intepretat de Tom Hanks, despre care primul trebuie să scrie un articol.
Locul al patrulea revine tot unui new-entry, "21 Bridges", un thriller cu încasări de 9,3 milioane de dolari în week-endul de debut, despre un detectiv de poliţie din New York care se decide să închidă cele 21 de poduri din Manhattan pentru a-i găsi pe ucigaşii unor poliţişti.
Pe locul al cincilea regăsim filmul de război "Midway", regizat de Roland Emmerich, ce prezintă prin intermediul unor spectaculoase scene de lupte aeriene campania militară din Oceanul Pacific organizată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu încasări de 4,7 milioane de dolari de vineri până duminică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News