Organizaţia Environmental Working Group (EWG) a publicat o listă cu cele mai contaminate produse, notează huffingtonpost.com. Paradoxal, merele conțin cele mai multe pesticide.
Reziduri de pesticide au fost depistate în cazul a două treimi din fructele şi legumele testate, merele fiind în fruntea clasamentului pentru al cincilea an consecutiv.
Cei care critică organizaţia neguvernamentală EWG se tem că lista fructelor şi legumelor contaminate va determina consumatorii să nu mai cumpere aceste produse. Lista produselor curate, care cuprinde produsele ce nu conţin pesticide, poate influenţa deciziile luate la cumpărături.
Organizația amintită a alcătuit o listă cu 12 fructe şi legume care conţin concentraţii mai mari de pesticide:
12. Cartofii
S-a descoperit că un cartof obişnuit conţine o importantă cantitate de pesticide, raportată la greutate.
11. Mazărea
O singură mostră conţine 13 tipuri diferite de pesticide.
10. Roşiile Cherry
O singură roşie conţinea 13 tipuri diferite de pesticide.
9. Castraveţii
Nu foarte multe s-au schimbat în privinţa castraveţilor, aceştia rămânând pe acceaşi poziţie ca în clasamentul de anul trecut.
8. Gogoşarii
Un număr de 15 pesticide au fost depistate într-un singur gogoşar.
7. Spanacul
Frunzele sale verzi au coborât pe locul şapte anul acesta, de pe poziţia a şasea, ocupată anul trecut.
6. Ţelina
Ţelina ocupă locul al şaselea în clasamentul din 2015.
5. Strugurii
O singură boabă de strugure conţine 15 pesticide.
4. Căpşunile
La fel ca în cazul roşiilor cherry, într-o singură căpşună au fost depistate 13 tipuri diferite de pesticide.
3. Nectarinele
Un procent de 97% din toate exemplarele de nectarine importate în SUA şi analizate de EWG conţineau cel puţin un tip de pesticid.
2. Piersicile
Cel puţin un tip de pesticide a fost identificat în 98% din piersicile supuse testelor.
1. Merele
Merele ocupă prima poziţie din acest clasament. Aproape toate mostrele (99%) conţineau cel puţin un tip de pesticide.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu