Filmările pentru cel mai nou serial produs și regizat de Ruxandra Ion, “Fructul oprit”, care se difuzează lunea de la ora 20.00, la Antena 1, s-au desfășurat în locații spectaculoase din România și Turcia.
Pentru noua producție autohtonă ajunsă din 15 ianuarie pe micile ecrane, platourile de filmare s-au mutat în locații reale, spectaculoase.
“Este special din acest punct de vedere serialul <<Fructul oprit>>. Nu există platouri prestabilite în care se întâmplă toată acțiunea și care la un moment dat devin plictisitoare. Sunt locații diferite, din România și din Turcia. De abia aștept să urmăresc secvențele care s-au filmat în Istanbul, pentru că am văzut imaginile postate de colegi și sunt wow!”, mărturisește Cosmina Dobrotă, actrița care o interpretează pe Katia.
În România, s-a dat startul filmărilor pentru “Fructul oprit” încă de acum câteva luni, iar una dintre locațiile folosite este o vilă superbă din Snagov.
Secvențele pentru nunta cuplului Silvia Baicu Popovici și Mihai Lăzărescu (interpretați de Alina Pușcaș și Conrad Mericoffer), difuzate în primul episod al serialului, au avut loc într-un complex din Snagov și s-au desfășurat pe parcursul a două nopți, implicând la filmare o echipă numeroasă de producție, dar și prezența a cel puțin 100 de figuranți.
Filmări au avut loc și într-un imobil impresionant din centrul Capitalei, dar și în alte locații, ce vor putea fi descoperite de telespectatori pe parcursul vizionării episoadelor la Antena 1.
Filmări în Istanbul
La sfârșitul anului trecut, echipa serialului “Fructul oprit” a ajuns în Istanbul, acolo unde Adrian Titieni, Alina Chivulescu, Cristina Ciobănașu, Michaela Prosan, Petru Păun și Tudor Roșu au filmat momente importante pentru acțiunea producției. Înregistrări au avut loc pe malul Bosforului, dar și în alte locații.
Filmările serialul produs și regizat de Ruxandra Ion, după scenariul transpus într-o manieră originală de scenariștii Simona Macovei și Radu Grigore, au beneficiat de echipament de ultimă generație ( camera Alexa, utilizată pentru realizarea filmului artistic).
“Este un serial care promite mult. În primul rând, are o distribuție impresionantă. Sunt multe momente presărate cu umor. Cred că fiecare o să se regăsească în anumite situații. Ca și terapie, ca și formă de relaxare, eu recomand acest serial!”, spune Michaela Prosan, Sonia Baicu Popovici din “Fructul oprit”, serialul care poate fi urmărit lunea de la ora 20.00, la Antena 1.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu