Fructul oprit ajunge, miercuri seară, la final și aduce în fața publicului un episod special, plin de surprize, momente emoționante și suspans.
De la ora 20.00, telespectatorii vor putea afla cum se încheie povestea protagoniștilor și a celor care le-au fost în tot acest timp aproape. Nuntă dublă, cu două mirese superbe – Ana și Sonia, de la care nu vor lipsi însă nici invitații nepoftiți și... focurile de armă.
Sezonul 2 "Fructul oprit" atinge, diseară, episodul cu numărul 40, episod care marchează de altfel și sfârșitul serialului, produs de Ruxandra Ion, oferindu-le fanilor săi un final bogat în secvențe emoționante și întâmplări neașteptate.
"Când am aflat că Magda primește fel de fel de semne, am hotărât să fac ceva de care nu sunt neapărat foarte mândru. I-am oferit un inel și am băgat în el un emițător ca să știu tot timpul unde se află", îi spune Marius Cristescu(interpretat de Bogdan Stanoevici) procurorului(Rodica Lazăr). Iar Ioan(Vlad Gherman) reușește să supraviețuiască cursei puse la cale de Bihter(Oana Moșneagu). "Când te-am văzut acolo, întins pe jos, am crezut că lumea mea s-a terminat", îi spune Ana(Cristina Ciobănașu) lui Ioan.
Dialog emoționant mamă-fiică! "Să știi că te iert, pentru că ai fost un copil neascultător și o să vină o zi când o să simți și tu ce simt eu acum. Când o să te judece și pe tine Victor pentru ce ai făcut(...) Așa am știut eu să iubesc, nu m-a învățat nimeni altfel. Să mint, să manipulez, să mă ascund", îi mărturisește Roxana(Carmen Tănase) Soniei (Michaela Prosan), întreaga discuție dintre ele putând fi urmărită, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.
După ani de zile în care i-a fost mereu alături Roxanei, Katia ia o decizie importantă. "Doamna mea este altcineva. Se numește Eva", o anunță Katia, iar reacția Roxanei nu se lasă așteptată. "Katia, tu chiar mă lași?". Cum va decurge întâlnirea dintre cele două, astăzi, în ultimul episod.
Finalul serialului aduce în fața publicului un mare eveniment așteptat cu nerăbdare de fanii producției. Alex(Petru Păun) și Sonia, Ioan și Ana aleg să-și unească destinele în cadrul aceleiași ceremonii. Într-un décor superb, cu aranjamente florale deosebite, Ana pășește la brațul lui Sile Boască (Marian Râlea), iar Sonia la brațul tatălului său- Marius Cristescu către partenerii lor, Ioan și Alex. Fericirea îndrăgostiților și a invitaților este umbrită însă de apariția lui Bihter. "Are un pistol cu ea! Vrea să strice nunta, a jurat că o să omoare una dintre mirese!". Bihter este hotărâtă să-și ducă planul de răzbunare la bun sfârșit. "Trebuie să alegeți care dintre voi vrea să moară", le spune ea celor două mirese, în timp ce le amenință cu arma.
Cum se va încheia ziua mult așteaptă de protagoniști și invitații lor și ce final va avea povestea "Fructul oprit", în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu