Sorin Frunzăverde, dezvăluiri din culise. "Am fost împreună în SUA"

Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, a dezvăluit că a mers cu un lider al PDL în Statele Unite ale Americii. 

Sorin Frunzăverde a declarat pentru presa locală că, la începutul acestei luni (iulie), a fost în America, împreună cu prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu.

Vicele PNL a afirmat că au fost discuţii interesante şi serioase: "În America am fost cu Predoiu şi am avut o discuţie interesantă vizavi de dezvoltări economice şi politice în România în perioada următoare. (...) Nu a fost o vizită secretă, a fost, hai să spunem, discretă şi serioasă, aşa cum a fost şi demersul meu, început în 2012, de a unifica dreapta română şi care e un proiect care a reuşit. Aşa cum a fost şi în 2005, dacă vreţi, demersul pe care l-am iniţiat şi l-am dus până la capăt, de a lua Partidul Democrat din Internaţionala Socialistă şi de a-l duce în partidul popularilor europeni. Aşa cum am făcut şi cu Partidul Naţional Liberal acum. Cred că în România e nevoie de acţiune politică serioasă, nu neapărat de apariţii televizate, pline de verb gol".

Mircea Ionescu Quintus, replică acidă pentru Călin Popescu Tăriceanu

Sorin Frunzăverde a mai precizat că până în data de 5 august vor fi terminate analizele sociologice privind candidatul dreptei pentru Cotroceni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel