Urmărește emisiunea live


Frunzăverde: USL trebuie să înceapă demersul suspendării lui Băsescu

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a comentat, pentru Mediafax, că ultimele declarații ale președintelui Traian Băsescu denotă faptul că șeful statului a "redevenit arogant", însă acest lucru i-a fost permis de USL. Frunzăverde consideră că acesta este un motiv pentru care trebuie începute demersurile unei noi suspendări din funcţie a lui Traian Băsescu.

"În legătură cu, în general, starea transporturilor din România şi a companiei CFR Marfă nu cred că Traian Băsescu trebuie să facă aprecieri. El, fie singur, fie prin interpuşi, a gestionat în jur de 10 ani acest domeniu. În urma acestei gestiuni, transporturile reprezintă astăzi cel mai rămas în urmă domeniu din România. Consider însă că în primul rând trebuie spus altceva în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu. Traian Băsescu a redevenit arogant. Dă din nou sfaturi, după ce a condus aproape 9 ani dezastruos România", a susţinut Frunzăverde.

Potrivit liderului liberal, Băsescu "a redevenit arogant însă din cauza USL, care i-a permis, contrar votului a 7,4 milioane de români, peste 87 % din cei prezenţi la vot, să rămână preşedintele României".

Sorin Frunzăverde crede că "USL, evident pe cale parlamentară, chiar şi într-o sesiune specială, trebuie să înceapă demersul suspendăriii lui Traian Băsescu. Motive sunt suficiente, nu se poate coabita cu Traian Băsescu şi România nu-şi poate permite să plătească în continuare costurile comportamentului lui Traian Băsescu", a mai afirmat Frunzăverde, adăugând că discuţia în PNL pe acest subiect ar putea avea loc în a doua jumătate a lunii august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel