FSLI: E nevoie urgentă de psihologi şcolari care să depisteze din timp comportamentele de vandalism în şcoli

Cazul de vandalism din şcoala din Clejani demonstrează că este nevoie urgentă de psihologi şcolari care să depisteze din timp astfel de comportamente şi să poată interveni, susţine Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), într-un comunicat remis vineri Agerpres.

"Cazul de vandalism din Giurgiu este şocant! Cerem Ministerului Educaţiei Naţionale măsuri urgente! (...) Acest caz de o gravitate extremă ne arată, încă o dată, faptul că în toate unităţile de învăţământ avem nevoie urgentă de psihologi şcolari care să depisteze din timp astfel de comportamente şi să poată interveni. Prin urmare, cerem Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernului României să adopte de urgenţă un act normativ prin care să fie mărit numărul de consilieri şcolari în toate unităţile de învăţământ", se precizează în documentul redactat de sindicaliştii din învăţământ.

Pe de altă parte, FSLI solicită autorităţilor introducerea pazei şi protecţiei în unităţile de învăţământ din întreaga ţară.

"Totodată, cerem autorităţilor să aplice legislaţia în vigoare şi să asigure paza şi protecţia unităţilor de învăţământ. Dacă cel puţin aceste două condiţii ar fi fost respectate, în acest moment nu ne-am fi confruntat cu un astfel de caz de vandalism, extrem de grav", se menţionează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Sindicaliştii din FSLI consideră greu de conceput că trei elevi cu vârste de sub 10 ani au fost capabili să distrugă totul în calea lor.

"Cazul grav care s-a petrecut în şcoala din Clejani, judeţul Giurgiu, unde trei copii au vandalizat întreaga clădire, este ceva greu de conceput. Imaginile cu şcoala vandalizată din Clejani, judeţul Giurgiu sunt greu de descris, aşa cum este greu de conceput că trei elevi, cu vârste sub 10 ani, au fost capabili să distrugă totul în calea lor. Sălile de clasă şi holurile au fost devastate, iar şcoala nu poate fi, în acest moment, folosită, autorităţile făcând eforturi ca până la data de 20 septembrie să o reabiliteze, pentru a putea fi reluate cursurile", spun sindicaliştii din învăţământ.

Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, consideră că autorităţile trebuie să facă anchetă socială în familiile elevilor care au comis faptele de la Clejani.

"Este un caz extrem de grav, iar cei care trebuie să intervină în acest moment sunt poliţiştii care, cu siguranţă, au deschis o anchetă. Lucrurile nu trebuie lăsate aşa, pentru că cineva trebuie tras la răspundere, cineva trebuie să plătească pentru daunele provocate, aşa cum trebuie făcută şi o anchetă socială în familiile copiilor. Plecând de la acest caz, reamintesc faptul că avem o legislaţie în vigoare care nu se aplică. Autorităţile locale sunt cele care ar trebui să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ, dar din raţiuni financiare această lege este încălcată, ceea ce transformă unităţile de învăţământ în spaţii vulnerabile", a adăugat liderul FSLI.

Simion Hăncescu atrage atenţia că, după acţiunile celor trei elevi, întreaga şcoală este distrusă "ca după un act mafiot", iar nevoia de psihologi şcolari este o mare necesitate, întrucât tot mai multe astfel de cazuri de violenţă se înregistrează în educaţie.

"Nu ne puteam închipui că trei copii, cu vârstele între 8 şi 10 ani, puteau să lase aşa ceva în urma lor: întreaga şcoală este distrusă ca după un atac mafiot. Vă daţi seama unde am ajuns? Explicaţia copiilor, că s-au enervat şi că au reacţionat cum au văzut într-un joc pe calculator, trebuie să fie semnalul pentru toată lumea că acest gen de copii au nevoie urgentă de intervenţia specialiştilor. Trebuie să înţelegem ce se întâmplă cu ei, care este rolul familiei, de ce nimeni nu a intuit măcar că ar avea o predispoziţie la astfel de fapte violente sau că este un comportament care răspunde la o situaţie-şoc. Oricum ar fi, psihologii şcolari sunt o mare necesitate în unităţile de învăţământ din România. Guvernul României trebuie să aplice urgent un plan de intervenţie, mai ales că ne confruntăm din ce în ce mai des cu astfel de cazuri de violenţă în educaţie", a încheiat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel