Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România (FSPAR), Silvia Moldovan, a anunţat, vineri, că organizaţia dezavuează intenţia Guvernului de eliminare a acordării sporului de 15% pentru condiţii grele şi vătămătoare de muncă şi că, în cazul în care se va decide în acest sens, vor fi declanşate acţiuni de protest.
"Federaţia Sindicatelor Pro Administraţie din România (FSPAR) îşi exprimă profunda nemulţumire şi indignare faţă de informaţiile apărute în mass-media faţă de intenţia Guvernului României de a suspenda/elimina acordarea sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, pentru lucrătorii din administraţia publică locală şi serviciile publice din subordinea acestora. Având în vedere că de acest spor beneficiază cu precădere angajaţii din serviciile publice de gospodărie comunală, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite, în deplin acord cu interesele acestora, Federaţia Sindicatelor Pro Administraţie din România se opune unui astfel de demers pe care îl consideră nedrept şi discriminatoriu în raport cu celelalte categorii de bugetari exceptaţi de la aplicarea acestei măsuri", a arătat, într-un comunicat de presă, Silvia Moldovan.
Potrivit comunicatului, în situaţia în care guvernanţii nu vor ţine cont de doleanţele sindicaliştilor şi vor lua măsuri care vor afecta drepturile şi interesele legitime ale lucrătorilor pe care îi reprezintă, Federaţia Sindicatelor Pro Administraţie din România a precizat că va iniţia şi va întreprinde toate demersurile pentru declanşarea acţiunilor de protest.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu