Fugiți! Vine Avocatul Poporului!

oana-stanciulescu
oana-stanciulescu

Aud de câteva săptămâni încoace, de la liderii Pe ce credeți dumneavoastră că se bazează această aserțiune? N-o să vă vină să credeți, dar pe decizia de a aduce manageri străini la companiile de stat. Adică, cu alte cuvinte, noi, PDL, i-am pus în funcții, deci recunoaștem că sunt hoți și incompetenți, dar uite că-i vom schimba cu manageri străini. Ați auzit ceva mai aberant?

Partidul acesta, care are majoritate în Parlament, și care poate să impună ce dorește el, l-a desemnat acum, în funcția importantă de Avocat al Poporului, pe un domn acuzat că nu dă doi bani pe studenții care îl plătesc să-i învețe. (Atunci, cum rămâne cu noi, cetățenii, care o să ne ducem moca să ne facă dreptate? )

L-am auzit pe o înregistrare spunând de vreo 10 ori unui studet – „Nu ai niciun drept!”

Ei, bine, domnule Avocat al Poporului ( pentru că trebuie să vă spun că nu a fost doar desemnat de PDL, ci și votat în Parlament de coaliția aflată la putere) dumneata nu ai nici un drept să vorbești așa, nu ai nici un drept să tratezi ca pe o masă amorfă, ca pe niște sclavi( fără drepturi, nu?) oameni pe care trebuie sa-i înveți să fie drepți, corecți, demni.

Trebuie să mai știți că atunci cînd vorbele nu-i sunt suficiente, domnul Avocat al Poporului recurge la pumn. Jurnaliștii au scris, în urmă cu câțiva ani, cum i-a spart parbrizul unui cetățean după ce acesta l-a claxonat că oprește mașina în mijlocul drumului.

Oameni buni, Avocatul Poporului este instituția publică care trebuie să apere drepturile și libertățile cetățeanului în conflictele cu administrația publică (primari, prefecți, miniștri, Poliția, penitenciare, regii autonome s.a).

Pe cine credeți că va apăra Gheorghe Iancu, pentru că așa îl cheamă pe domnul Avocat al Poporului, pe noi de instituțiile statului sau pe instituțiile statului de noi?

Se poate ca domnul Gheorghe Iancu să fie un profesionist, nu discut și nu contest acest lucru. Știu însă sigur că nu trag nădejde ca acest domn să mă apere pe mine, cetățean, de abuzurile statului.

Cred că PDL nu are acum decât o soluție – să propună mâine aducerea unui Avocat Străin al Poporului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel