Fundaţia Comunitară Covasna:4.800 de euro colectaţi pentru susţinerea activistului civic Hans Hedrich în procesul cu Holzindustrie

Conducerea Fundaţiei Comunitare Covasna (HKA) a anunţat luni că, în cadrul acţiunii de colectare de fonduri pentru susţinerea activistului civic Hans Hedrich, care trebuie să plătească cheltuieli de judecată în urma pierderii unui proces cu firma austriacă Holzindustrie Schweighofer, s-au adunat 4.800 de euro, din care peste 3.200 de lei în municipiul Sfântu Gheorghe.

"Ca urmare a solidarităţii civile, a acţiunii iniţiate la Sfântu Gheorghe care s-a manifestat la nivel naţional, s-au strâns cei 4.800 de euro pentru activistul Hans Hedrich. Locuitorii din municipiul Sfântu Gheorghe au contribuit cu 3.205 lei la această sumă", a precizat directorul executiv al HKA, Bereczki Kinga, într-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit acesteia, donaţiile îi vor fi înmânate personal lui Hans Hedrich, în cursul zilei de miercuri, la sediul fundaţiei din Sfântu Gheorghe.

Hans Hedrich a precizat, pe pagina sa de Facebook, că au fost donate sume simbolice de 1 leu până la 5.000 de lei de persoană.

"Nu am mai trăit asemenea solidaritate şi generozitate în viaţa mea şi sper să vă pot da ceva înapoi din toate astea. (...) Sumele excedentare care vor mai intra le voi cheltui pe avocaţi şi pe alte acţiuni de protejare a pădurilor", a scris acesta pe Facebook.

Hans Hedrich a declarat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că asociaţia Neuer Weg, cu sediul în Făgăraş, pe care o reprezintă, a iniţiat mai multe procese împotriva companiei austriece Holzidustrie Schweighofer, deţinătoarea mai multor fabrici de cherestea în ţara noastră.

Potrivit acestuia, patru din cinci procese le-a pierdut, iar ultimul, care vizează anularea autorizaţiei de construcţie a fabricii din localitatea covăsneană Reci, eliberată de conducerea Consiliului Judeţean Covasna în decembrie 2014, se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, urmând să fie judecat până la sfârşitului anului.

Hans Hedrich a mai adăugat că, la rândul ei, firma austriacă l-a acţionat în judecată pentru calomnie atât pe el, cât şi asociaţia Neuer Weg, iar în urma procesului pierdut la Viena firma i-a pus, în luna iulie, poprire pe cont pentru suma de 4.067 de euro cheltuieli de judecată, plus alte cheltuieli pentru executarea silită.

Acesta afirmă că procesul a fost pierdut "strict pe motive de procedură" şi nu pe fond.

Reprezentanţii companiei austriece au menţionat, într-un comunicat de presă remis recent AGEPRES, că Hans Hedrich trebuie să se conformeze sentinţei judecătoreşti şi să efectueze plata cheltuielilor de judecată datorate în urma pierderii procesului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel