Fundația Universitară „Carol I”, sprijin pentru copii și adolescenți din Giurgiu și Odorheiu Secuiesc

În perioada 15 septembrie - 9 octombrie 2023, Fundația Universitară „Carol I”, prezidată de conf. univ. dr. Mireille Rădoi, a desfășurat programul Mens Sana in Corpore Sano, realizat cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare.

„Prima ediție a acestui program, organizat în 2022, a vizat Așezământul Casa Sf. Iosif  – aşezământ de ocrotire şi îngrijire a copiilor defavorizaţi, situat în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. În acest an, proiectul a fost extins, incluzând copii  și adolescenți defavorizați din trei comune din județul Giurgiu. Mens Sana in Corpore Sano, un demers deopotrivă, comunitar, educațional și cultural, îi ajută pe elevi să își sporească stima de sine și să își îmbunătățească abilitățile artistice și fizice.

Activitățile din cadrul programului se desfășoară sub coordonarea unor personalități din spațiul cultural românesc, precum academicianul Mircia Dumitrescu, Ioan Cristescu, Diana Mihăiță sau Dan Mircea Cipariu.

 Proiectul este unul vital pentru egalizarea accesului persoanelor din comunitățile vizate la resurse creative și creatoare. Mai mult decât atât, materialele primite de elevi și activitățile întreprinse contribuie la solidificarea conștiinței naționale, element esențial pentru asigurarea faptului că spiritul și sufletul românesc vor dăinui și vor continua să se dezvolte. Printre resursele oferite se regăsesc volumele distribuite premianților atelierelor de lucru, precum și bibliotecilor din școlile menționate, rechizite în număr de 3000 de bucăți, 800 echipamente sportive, precum și premii în valoare totală de 18.600 lei.

Școala Gimnazială „Anghel Mareș" Gostinu, Școala Gimnazială „Marin Gh. Popescu" Gogoșari, respectiv Școala Gimnazială nr. 1 Cosoba, comune din județul Giurgiu, sunt situate în comunități cu probleme sociale și economice, și al căror acces la resursele educaționale și culturale este problematic. Programul Mens Sana in Corpore Sano reușește să ofere susținere, ajutându-i pe elevi să descopere oportunități de dezvoltare.

 Așezământul Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc, Harghita, inaugurat pe 8 decembrie 1996, oferă asistență socială, medicală și educațională unui număr de 170 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani.”

Mireille Rădoi: Un proiect deosebit de important pentru Fundația Universitară „Carol I”

„Prin intermediul acestui proiect, Fundația Universitară „Carol I” completează educația continuă a unor copii și adolescenți din județele Giurgiu și Harghita, încercând să spargă bariera reprezentată de finanțarea deficitară a unor inițiative similare. În plus, pe baza activităților derulate, poate fi îmbunătățit procesul de planificare strategică menit să dezvolte interes pentru cunoașterea și cultivarea de opere artistice.

Inițiativa continuă tradiția vechii Fundații Universitare Carol I, al cărei principiu de bază este, încă din 1891, egalitatea de șanse, asigurarea condițiilor optime de studiu și sprijinirea demersurilor educaționale pentru tineri, indiferent de situația materială și socială a acestora. Reînființată în anul 2012, Fundația a derulat mai multe proiecte de acest fel, printre care și acordarea unor burse de merit studenților cu rezultate deosebite și posibilități financiare limitate.

  „Mens Sana in Corpore Sano este un proiect deosebit de important pentru Fundația Universitară „Carol I”, prin intermediul căruia ajutăm copii din medii defavorizate să beneficieze de aceleași oportunități ca și cei care aparțin unor familii cu posibilități financiare mai bune. Prin cultivarea stimei de sine și a conștiinței naționale în rândul tinerilor, contribuim la construirea României de mâine.” – a declarat managerul proiectului, Conf. univ. dr. Mireille Rădoi.” într-un comunicat al Fundației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel