Funeralii în cer: Eugene Shoemaker, singurul om care a fost înmormântat pe Lună

Sursa foto: Science101
Sursa foto: Science101

Şi-a adus o contribuţie remarcabilă la pregătirea astronauților pentru călătoriile în spațiu și a pus bazele unei noi ştiinţe, planetologia. Eugene Shoemaker a fost una dintre mințile luminate ale secolului XX şi va rămâne în istorie drept singurul om care a fost înmormântat pe Lună.

Studiile sale despre craterele făcute de comete și meteoriți au influențat lumea științei, de la misiunile Apollo până la dezbaterea despre dispariția dinozaurilor. Shoemaker a studiat Luna de la depărtare, dar a visat adesea să îmbrace costumul de astronaut și să pășească pe ea. Din păcate, nu a avut șansa să o facă: boala Addison i-a năruit speranța de a ajunge în spațiu. Și totuși, am putea spune că a reușit să-și îndeplinească visul după moarte: în 1997, cenușa sa a fost trimisă în zona polului sudic al Lunii. Astfel, Shoemaker este primul și singurul om (până acum) înmormântat pe satelitul natural al Pământului, potrivit atlasobscura.com

Pasionat de cratere

De profesie geolog, Shoemaker era pasionat de cratere, pe care le-a studiat îndeaproape de-a lungul carierei. El a fost cel care a demonstrat că faimosul crater Barringer, din statul american Arizona, a fost cauzat de un asteroid. Shoemaker a fost unul dintre cei care au susținut că dinozaurii au dispărut acum 66 de milioane de ani, în urma impactului unei comete cu Terra. A cartografiat o parte din craterele de pe Lună, clarificând multe mistere ale geologiei satelitului nostru, notează Incredibilia. În 1961, savantul a fost numit coordonator al Programului American de Cercetare Astrogeologică, lucrând în paralel și pentru NASA. Așa a ajuns Shoemaker să-i însoțească pe astronauți în expediții la craterul Barringer, unde i-a instruit cum să colecteze mostre de rocă.

Contribuțiile lui Shoemaker au fost atât de însemnate, încât o cometă a fost numită după el. În 1994, cometa Shoemaker-Levy 9 a atras atenția lumii întregi după ce s-a prăbușit pe Jupiter. În urma impactului, savanții și-au dat seama că Jupiter avea un rol important: acela de „aspirator” pentru deșeurile spațiale care ar fi putut constitui un pericol pentru Pământ. Savantul și-a petrecut ultimii ani din viață călătorind în întreaga lume, în căutarea de cratere nedescoperite încă. Din păcate, într-una dintre aceste călătorii, pe 18 iulie 1997, a suferit un accident auto care i-a fost fatal.

Cenuşa i-a fost depusă pe suprafaţa Lunii

La scurt timp, Shoemaker a fost incinerat, iar cenușa lui a fost sigilată într-un cilindru de policarbonat. Soția lui, Carolyn, care făcuse multe descoperiri alături de el, a cerut ca pe exteriorul cilindrului să fie inscripționată imaginea Cometei Hale-Bopp, alături de un citat din „Romeo și Julieta”. Sonda spațială care transporta rămășițele lui Shoemaker a fost lansată de la Cape Canaveral pe 6 ianuarie 1998. Un an mai târziu, sonda (al cărei obiectiv principal era să caute apă) a fost prăbușită intenționat în apropierea polului sudic al Lunii, împreună cu cenușa lui Shoemaker. Cum cenușa lui a fost depusă ritualic pe Lună, Shoemaker este – deocamdată – singura persoană înmormântată vreodată pe o suprafață extraterestră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel