Deşi cu un an în urmă ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, declara că „nu vom face nicio modificare in ceea ce priveşte principiile de baza ale legii, ci doar am corectat greşelile gramaticale“ ţinând morţiş să precizeze că el, împreună cu Ministerul pe care îl conduce nu a adus modificării grave privind noua lege a educației ci doar a corectat anumite greşeli gramaticale, acum ministrul o comite din nou tot cu gramatica limbii române.
autor: Alex Antonache
Ironic sau nu, încercând să își etaleze domeniul în care ar fi trebuit nu numai să exceleze ci și să se prezinte ca un etalon al gramatici limbii române ministrul educației, Daniel Funeriu , a stârnit iritarea, dar și amuzamentul senatorilor susținând că substantivul “coleg” are genul neutru, potrivit DEX.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a făcut de râs în Senat încercând să-l convingă pe Mircea Geoană că genul substantivului "coleg" este neutru. Totul a pornit de la un schimb de replici între parlamentarii puterii şi cei ai opoziţiei. Aflat în rândul de bănci rezervate reprezentanţilor guvernului, Funeriu l-a aplaudat pe unul dintre senatorii PDL, atrăgând atenţia preşedintelui Mircea Geoană, care l-a somat să păstreze liniştea. "Vorbeam cu un coleg", a fost răspunsul ministrului, contrat din nou de către Geoană: "Nu sunteţi coleg cu noi".
Luând cuvântul, în faţa plenului, câteva minute mai târziu, ministrul Educaţiei a ţinut să puncteze: "Aşa cum scrie în DEX, cuvântul coleg este neutru, nu este defel feminin".
În hohotele de râs ale senatorilor, Daniel Funeriu a fost corectat prin intervenţia social-democratului Georgică Severin: "Totuşi, domnule ministru, cuvântul coleg e de gen masculin: un coleg, doi colegi".
Funeriu nu este la prima sa greșeală, anul trecut, în cadrul primului său discurs din anul școlar 2010, el spunând clasa întâia în loc de clasa întâi. "Bun venit la şcoală celor din clasa ÎNTÂIA. Vreau să le spun părinţilor că tot ce face ministerul şi guvernul e că ei să aibă încredere în acest sistem de învăţământ", a spus Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei la deschiderea anului şcolar.
După gafa din Senat, colegii de partid au sărit în apărarea lui Funeriu. "Sunt lucruri care se pot întâmpla oricui. Și vouă vi se întâmplă, dacă vă uitați la propriile voastre emisiuni, o să vedeți că mai se întâmplă", a spus senatorul PDL Radu Berceanu.
"În limba română vorbim de - un coleg, doi colegi - deci este de genul masculin. Dacă într-un moment de neatenție a avut o zbârcă, se poate întâmpla. E un accident, dar nu mă gândesc că domnul Funeriu nu știe genul substantivelor", a intervenit la rândul său senatorul PDL Radu F. Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News