Daniel Funeriu, ministrul Educației, a declarat marți că este mulțumit că anul 2011 a pus capăt unei ”epoci de pile și nepotisme”, precum și că pentru prima dată, România a fost felicitată de CE pentru efectele produse de noua Lege a educației naționale, cu toate că au fost și nerealizări ce țin de lipsa banilor.
"Vorbim de o Românie în care cel mai greu este schimbarea mentalităţilor. La nivel funcţional, ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat este unul dintre evenimentele menite să schimbe mentalităţi. Adică cei care au muncit şi au fost corecţi au fost răsplătiţi, au promovat, profesorii şi-au recăpătat încrederea pierdută. Cei care au fraudat au fost sancţionaţi. Anul 2011 a însemnat încheierea unei epoci de pile şi nepotisme. În 2012 vom dovedi aceeaşi exigenţă sporită faţă de fraudă", a conchis ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
"Cei care vor să modifice legea sunt cei care nu pot să admită că performanţa este răsplătită. Cei care vor să restaureze sistemul bazat pe legea educaţiei naţionale cu unul plin de metehne nu vor reuşi nici în 2012. Vom continua lupta cu frauda", a adăugat ministrul Educaţiei.
Actualul ministru al Educației susține că în 2011 s-a revenit pentru prima dată la "valorile fundamentale ale oricărei ţări sănătoase, cinstea, răsplata muncii, corectitudinea". "Acesta este un element de cotitură. Legea educaţiei naţionale a permis inclusiv acest lucru. Al doilea element important şi cu schimbări majore este clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii", a adăugat ministrul Funeriu.
El a subliniat că evaluarea externă care s-a făcut a stabilit cine sunt cei buni şi cei slabi, în care universităţi merită investit în cercetare şi în care în partea educaţională şi s-a făcut o separare a apelor în învăţământul superior, potrivit Mediafax.
"Prin noua lege s-a stins efectul diplomelor dubioase la medicină. Din pricina unor lucruri întâmplate în trecut, România risca, din cauza plângerilor către UE formulate de Italia, să aibă probleme cu recunoaşterea diplomelor în spaţiul Uniunii Europene. Credibilitatea diplomelor româneşti este un pas important", a spus Funeriu.
La capitolul realizări, ministrul Funeriu a menționat contractul Universității de Marină din Constanţa, care deschide o filială în Kazakhstan, conferinţa Bologna care va fi organizată în România, precum și proiectul Eli prin care cel mai puternic laser din lume va fi construit în România, la Măgurele cu finanţare europeană.
”Să găzduieşti cel mai important laser este un succes enorm pentru care ne-am luptat foarte mult", a adăugat Funeriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News