Furtuna Alex. DEZASTRU în Franța și Italia

Cel puțin două persoane au murit și până la 20 sunt încă dispărute după ce o furtună puternică a lovit sud-estul Franței și nord-vestul Italiei.

Mai multe regiuni aflate nord de Nisa, în Franța, au suferit daune grave din cauza inundațiilor și alunecărilor de tere. Furtuna a dislocat poduri, a distrus drumuri și case. În nord-vestul Italiei, inundațiile au fost descrise ca fiind „istorice”. Podul de peste râul Sesia s-a prăbușit.

Armata a fost scoasă pe străzi

 

Premierul francez, Jean Castex, a scos pe străzi armata și a eliberat fonduri de urgență pentru a face față celor mai grave inundații din ultimele decenii din sud-estul Franței. Până la 20 de persoane sunt declarate dispărute. Totuși, Bernard Gonzalez, prefectul regiunii Alpi-Maritimes, a calmat puțin situația: "Doar pentru că cei dragi nu au putut contacta rudele, nu înseamnă că au fost uciși de furtună".

Agenția meteorologică Météo-France a declarat că în unele zone au căzut 450 mm. în decurs de 24 de ore, echivalentul a aproape patru luni în această perioadă a anului, relatează agenția de știri Reuters.

 

Care e situația în Italia?

 

În Italia, în Piemont, mai multe sate au fost izolate după ce ploile au făcut drumurile impracticabile. Situația de acolo a fost descrisă drept „extrem de critică” de către oficiali. Președintele Piemontului, Alberto Cirio, a declarat pentru La Stampa că au căzut 630 mm de ploaie în 24 de ore, o cantitate „nemaiauzită din 1954”, potrivit BBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel