Furtună Timișoara. Carmen Dan, solicitare de sprijin din fondul de rezervă

 Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat luni, la Timişoara, că autorităţile au început evaluările pagubelor furtunii din vestul ţării de duminică după-amiază, şi că, în măsura posibilităţilor, şi-ar dori ca primele solicitări de sprijin din Fondul de rezervă al Guvernului să poată fi discutate în şedinţa de guvern de miercuri. 

"În acest moment facem evaluări peste tot. Eu îmi doresc ca ele să se finalizeze cât mai repede. Bineînţeles că depinde şi de ceea ce găsesc echipele de evaluare pe teren, pentru că în şedinţa de miercuri aş vrea să avem o primă solicitare pentru sprijin din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru cei afectaţi", a spus ministrul Carmen Dan. 

Ea mai adăugat că premierul Mihai Tudose se va afla luni după-amiază la Timişoara, unde va lua parte la o şedinţă a comandamentului pentru situaţii de urgenţă, în care vor fi analizate efectele furtunii de duminică după-amiază. 

Ministrul Afacerilor Interne s-a aflat luni dimineaţa la Timişoara, unde a vizitat răniţii internaţi la spitalul judeţean din localitate. 

Opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 137 au fost rănite în urma furtunii care s-a abătut duminică asupra părţii de vest a ţării, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel