Furtuni periculoase după caniculă. Și-n Austria s-au înregistrat decese

Fotografie de la Andre Furtado, Pexels
Fotografie de la Andre Furtado, Pexels

Cinci persoane au murit în Austria, după o furtună extrem de violentă. 

O furtună a provocat joi moartea a cinci persoane, dintre care doi copii, şi rănirea altor zece în Austria, au anunţat autorităţile şi agenţia APA, relatează AFP.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui copac în landul Austria Inferioară (est), iar doi copii au murit în Carintia (sud), potrivit agenţiei austriece APA.

Copiii, cu vârste între cinci şi opt ani, şi persoanele rănite se aflau în apropierea unui mic lac din Carintia când mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcină de rafalele de vânt puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii din acest land austriac, Melanie Reiter.

În altă zonă din această regiune care se învecinează cu Italia şi Slovenia, mai multe acoperişuri au fost luate de vânt, a declarat oficialul pentru AFP.

"Furtunile puternice de astăzi (joi) din Carintia au provocat moartea a doi copii şi au provocat rănirea gravă a altor persoane", a scris cancelarul austriac Karl Nehammer pe Twitter.

În iunie, un bărbat în vârstă de 82 de ani şi-a pierdut viaţa în urma alunecărilor de teren cauzate de ploile torenţiale care au provocat pagube semnificative, tot în landul Carintia.

Austria se confruntă în prezent cu un val de căldură, iar autorităţile au avertizat cu privire la formarea de furtuni.

Potrivit experţilor, schimbările climatice cresc frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură şi a altor fenomene meteorologice extreme, scrie Agerpres.

Până acum, trei copii au murit după furtunile din centrul şi sudul Europei

Furtuni violente au lovit zone din centrul şi sudul Europei şi cel din 13 persoane au fost ucise, inclusiv trei copii. Rafalele de vânt extrem de puternice şi ploile abundente vin după săptămâni de caniculă şi secetă pe continent. Specialiştii avertizează că schimbările climatice pe care le simţim deja vor creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteo extreme.

Decesele, cele mai multe din cauza căderii copacilor, au fost raportate în Italia, Austria şi pe insula franceză Corsica. Pe insulă, vântul a avut viteze de peste 220 de kilometri pe oră, de intensitatea unui uragan, a smuls copacii şi a distrus rulote în zonele de camping. O fetiţă de 13 ani a murit, după ce un copac a căzut peste ea. Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un incident similar, iar o femeie a fost ucisă în maşină, peste care a căzut un acoperiş smuls de pe o locuinţă de vacanţă.

Ulterior, autorităţile franceze au mai anunţat trei decese şi zeci de răniţi. Locuitorii spun că furtuna a izbucnit din senin şi mulţi nici nu au avut timp să se adăpostească. Tot în Franţa, pe continent, străzile au fost inundate la Marsilia, pe Coasta de Azur, iar la Veneţia, în Italia, vântul a fost aşa de puternic încât a rupt zidăria de pe clopotniţa Bazilicii San Marco. Două persoane au murit în Toscana, ucise de copaci care s-au prăbuşit. Tot din aceeaşi cauză au fost anunţate cinci decese în Austria, printre care şi două fete. Evenimentele meteorologice extreme, valuri de căldură şi furtuni violete au devenit mai intense şi mai frecvente în ultimii ani şi pe continentul nostru, din cauza schimbărilor climatice aduse şi de activitatea umană. De la începutul erei industriale, temperatura globală e mai mare şi va continua să crească dacă guvernele din întreaga lume nu vor reduce drastic emisiile, scrie Rador. 

Natura face ravagii în Franţa. 1000 de locuinţe, fără electricitate, după furtunile din Corsica

O persoană a murit şi nouă au fost rănite în urma unor furtuni puternice care au lovit joi insula franceză Corsica, în timp ce aproximativ 1.000 de gospodării au rămas fără electricitate în departamentele sudice Loire şi Ain, informează Reuters.

Corsica a devenit centrul unei zone de presiune joasă, marcată de furtuni intense, grindină şi ploi torenţiale.

Persoana care a decedat se afla pe un teren de camping de pe insula mediteraneană, unde furtunile s-au dezlănţuit, însoţite de rafale de peste 220 km/oră, a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii.

Miercuri seară, în Marsilia, străzile au fost inundate şi râuri de apă puteau fi văzute scurgându-se pe scările oraşului portuar, potrivit unor înregistrări video difuzate pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.

Stare de urgenţă în trei regiuni din Noua Zeelandă, din cauza inundaţiilor

A fost declarată stare de urgenţă în trei regiuni din Noua Zeelandă, după ce o furtună tropicală a provocat inundaţii masive pe Insula de Sud a ţării, relatează BBC, citat de Rador. În părţi de pe coasta vestică au căzut într-o singură zi precipitaţii echivalente unei luni întregi, cauzând ieşirea râurilor din matcă, inundând drumuri şi doborând copaci. Mai mult de 300 de case au fost evacuate.

Mii de locuitori din Sydney au fost îndemnaţi să-şi evacueze casele la începutul lunii iulie, în timp ce râurile deversate au acoperit zone întregi şi torenţi de apă au scăpat din principalul baraj al celei mai mari metropole a Australiei, notează AFP.

"Am vazut râurile crescând rapid, mult mai repede decât era de aşteptat", a comentat pentru postul naţional ABC responsabilul serviciilor de stat de urgenţă ale statului New South Wales, Ashley Sullivan.

Aproximativ 32.000 de persoane au primit un ordin sau un avertisment de evacuare în statul New South Wales, a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel