Futsal: România s-a calificat în turul de elită al preliminariilor Cupei Mondiale din 2020

Selecţionata României s-a calificat în turul de elită al preliminariilor Cupei Mondiale de futsal din 2020, sâmbătă, deşi a fost învinsă de reprezentativa Kazahstanului cu scorul de 4-2 (1-2), în ultimul meci din Grupa a 5-a a preliminariilor, găzduită de Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, scrie Agerpres. 

România era deja calificată în faza următoare a competiţiei după ce Albania şi Olanda au terminat la egalitate, 4-4, în primul meci al zilei.

Tricolorii au condus cu 2-0 după primele minute de joc, prin reuşitele lui Savio Valadares (00:20) şi Cristian Marius Matei (03:29). Oaspeţii au redus din diferenţă prin Taynan (05:45), dar Matei a ratat un penalty, şutând în bară (17:04).

Kazahstanul a dominat partida şi a ratat mai multe ocazii de gol, reuşind în cele din urmă să întoarcă scorul prin două golurile înscrise în decurs de 30 de secunde, de Taynan (29:18) şi Birjan Orazov (29:46), iar Taynan a fost cel care a închis tabel (39:31).

Kazahii au avut o bară, prin Leo (26:18), iar Matei a primit cartonaş roşu pe final (38:16).

Selecţionerul Robert Lupu a început partida cu următorul cinci: Toni Toniţa - Felipe Oliveira, Carlos-Henrique Ribeiro, Savio Valadares, Paulo Ferreira. Rezerve au fost Andrei Grigoraş - Cristian Marius Matei, Szabolcs Manya, Bogdan Covaci, Ionuţ Movileanu, Dumitru Mimi Stoica, Andrei Crăciun, Laszlo Szocs, Adrian Pânzaru.

În clasamentul final, Kazahstanul a ocupat primul loc, cu 9 puncte, urmat de România, 4 puncte, Olanda, 2 puncte, Albania, 1 punct. Primele două clasate s-au calificat în turul de elită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel