Două echipe de fotbal din Liga I au fuzionat.
Publicitate
Gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie condusă de antrenorul Gheorghe Hagi, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele noii entităţi, Gheorghe Popescu.
"Pentru mine este un moment extrem de emoţionant. Într-o ţară în care toată lumea se dezbină, iată că sunt şi oameni care doresc să se unească. Cred că această fuziune între cele mai importante două branduri din sportul dobrogean este cea mai importantă mişcare sportivă din istorie. Azi sunt aici în calitate de preşedinte al clubului Farul Constanţa, iar acest eveniment pentru mine are o dublă însemnătate, o dată fuziunea acestor două branduri şi doi întoarcerea pe banca tehnică a lui Gică Hagi. Echipa care ne va reprezenta în Liga I va fi Farul, apoi toate echipele de juniori se vor numi Farul. Separat va fi doar Academia Gheorghe Hagi, care se va ocupa de copiii între 8 şi 18 ani. Iar toţi jucătorii care fac parte din Academia Gheorghe Hagi sunt în pepiniera clubului Farul Constanţa", a spus Popescu, transmite Agerpres.
Fuziunea celor două cluburi s-a realizat sub sloganul "O singură echipă, Un singur brand, O singură iubire, Farul Constanţa".
În noua organigramă, postul de preşedintele al clubului Farul Constanţa este ocupat de Gheorghe Popescu, iar cel de vicepreşedinte de Tiberiu Curt. Clubul Farul are trei acţionari: Gheorghe Hagi, Ciprian Marica şi Zoltan Iasko.
La evenimentul de luni au participat printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, primarul Municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, foşti jucători ai clubului Farul şi reprezentanţi ai suporterilor grupării constănţene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu