Fuziune la bursă, Germania-Anglia. Franța, scoasă din joc

Bursele din Londra și Frankfurt vor fuziona, au decis acționarii acestora. Mișcarea va da naștere unui gigant la nivel mondial, care va rivaliza cu bursele din New York, Tokio sau Hong Kong. Autoritățile de reglementare din Germania vor ca sediul instituției financiare să fie localizat în țară, nu în Marea Britanie, dar nu au putere de decizie. După Brexit, însă, este mult mai probabil ca sediul să fie pe continent, fie la Dresda fie la Frankfurt.

În ultimii au mai fost tentative de fuziune, dar acționarii nu au aprobat planurile. Este posibil ca nemții să accepte această mișcare spectaculoasă după rezultatul referendumului, care scoate Londra de pe piața europeană de capital. La rândul lor, acționarii britanici sunt presați să identifice soluții pentru accesul pe piața comunitară, după Brexit. London Stock Exchange a anunțat că 99,98% dintre acţionarii săi s-au pronunţat în favoarea fuziunii cu Deutsche Boerse. Deutsche Boerse va cere şi ea acţionarilor săi să aprobe această fuziune printr-un vot prin corespondenţă, până în 12 iulie. Decizia finală se ia cu cel puţin 75% din valoarea acţiunilor.

Pierd bursele din Europa, după fuziune

Analistul financiar Ionel Blănculescu a explicat pentru DCNews implicațiile acestei mega-fuziuni.

”Discuțiile au avut loc cu mult înainte de Brexit, a spus Blănculescu. De fapt, să vedem dacă va fi un Brexit, căci politicienii din Anglia nu își asumă părăsirea UE. Este posibil ca referendumul să fi fost luat în calcul, dar indiferent de acest context, mai devreme sau mai târziu fuziunea s-ar fi produs. Așa cum se întâmplă în alte domeniii, unde concentrările și consolidările au loc permanent. O bursă este echivalentul băncii, pe piața de capital. Firmele pot lua credite, de la bancă, sauvinde acțiuni pe piața de capital, adică la bursă. Cu cât bursele sunt mai mari, cu atât atractivitatea pentru clienți, adică pentru companiile care își lansează acțiuni, crește. O bursă gigant, cum va fi cea anglo-germană, va fi mai atractivă pentru corporații. Acestea vor alege noua bursă în detrimentul bursei olandeze sau a celei din Paris”, a concluzionat Ionel Blănculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel