Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că legea de revizuire a Constituţiei trebuie adoptată în Parlament în următoarele trei săptămâni, astfel încât Guvernul să demareze procedurile de organizare a referendumului de aprobare a revizuirii Constituţiei odată cu turul I sau II al alegerilor prezidenţiale.
Publicitate
Deputatul liberal a menţionat că acest lucru este posibil, dând ca exemplu termenul scurt, de doar două săptămâni, în care legislativul a aprobat referendumul pentru familie. 'PNL a depus în Parlament, în luna iunie 2019, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei având ca scop realizarea voinţei poporului exprimată prin referendumul din 26 mai 2019. (...) Solicităm imperativ dezbaterea şi adoptarea proiectului de revizuire săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor iar, în următoarea săptămână, în Senat astfel încât Guvernul să demareze procedurile de organizare a referendumul de aprobare a revizuirii Constituţiei, opinia noastră fiind că este posibilă organizarea referendumului odată cu turul I sau cu turul II al alegerilor prezidenţiale', a afirmat Andronache, arătând că s-a stabilit includerea propunerii legislative, săptămâna viitoare, pe ordinea de zi a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.
Conform deputatului PNL, deşi cu privire la primul aspect reglementat de iniţiativă, Curtea Constituţională a arătat că nu este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, acela privind interzicerea amnistiei şi a graţierii pentru fapte de corupţie, 'PNL şi preşedintele Klaus Iohannis şi-au atins scopul legiferării prin faptul că în conţinutul motivării deciziei cât şi în cuprinsul Hotărârii nr.2/2019 privind validarea referendumului, Curtea Constituţională a statuat expres că legiuitorul nu va mai putea adopta reglementări care să fie contrare voinţei suverane a poporului exprimată prin referendumul din 26 mai 2019'.
'Un alt aspect important al propunerii de revizuire este acela de a se include în Constituţie interdicţia expresă pentru Guvern de a mai adopta ordonanţe de urgenţă în domeniul organizării judiciare şi în domeniul infracţiunilor. (...)PNL a propus împreună cu colegii din opoziţie şi preluarea în această iniţiativă a dispoziţiilor referitoare la interzicerea dreptului persoanelor condamnate penal prin sentinţă definitivă de a mai ocupa o funcţie aleasă, extinzând interdicţia şi la funcţiile alese la nivel european. Ultima propunere din proiectul de revizuire se referă extinderea dreptului de a sesiza la Curte Constituţională ordonanţele de urgenţă, propunerea PNL fiind de a permite Preşedintelui României, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, parlamentarilor şi Avocatului Poporului -singurul care are acest drept în prezent) să ridice, direct, excepţie de neconstituţionalitate asupra ordonanţelor de urgenţă care au caracter neconstituţional', a punctat Andronache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu