PNL va acţiona imediat în plan legislativ după validarea referendumului, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, deputatul liberal Gabriel Andronache, care s-a declarat convins că acesta "va fi validat în sensul în care se va întruni pragul de prezenţă".
"Legea penală, vizată în special de prima întrebare din referendum, care propune interzicerea anmnistiei şi graţierii în cazul infracţiunilor de corupţie, este principalul instrument prin care sunt protejate valorile societăţii româneşti, cinstea şi onestitatea, elemente fundamentale din orice societate normală. Astfel că răspunsul la această întrebare va restrânge în mod evident, la modul drastic, posibilitatea pe care ar avea-o unii politicieni condamnaţi pentru fapte de corupţie să devină imuni faţă de răspunderea penală pentru faptele lor", a afirmat deputatul PNL.
El a reamintit că, în 2013, împreună cu fostul senator PNL Nicolae Vlad Popa, a cerut, pentru prima dată în România, eliminarea ordonanţelor de urgenţă din Constituţie şi au depus un amendament în acest sens la comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei, "însă, din nefericire aceasta nu a mai reuşit să dea raportul final, ca urmare a faptului că partidele care aveau reprezentanţi nu au agreat o soluţie comună".
"Ordonanţa de urgenţă este un instrument legislativ nociv - o spuneam şi atunci şi o spun şi acum - care pune Parlamentul într-o situaţie de inferioritate legislativă faţă de Guvern şi elimină orice control, anterior de constituţionalitate, astfel că normele devin imediat lege. (...) Adoptarea OUG în materie penală este şi mai gravă şi de aceea propunerea preşedintelui privind eliminarea OUG în materie penală este primul pas în direcţia pe care noi am propus-o în 2013 (...) Această întrebare a preşedintelui a fost generată de lipsa de reacţie a Curţii Constituţionale, care, în mod evident, ar fi putut să intervină în această materie prin simpla interpretare a articolului 115 alineatul 6 din Constituţie. Este foarte simplu să ne punem întrebarea dacă o modificare a legii penale atrage afectarea de drepturi şi libertăţi fundamentale şi răspunsul este retoric, evident că da", a susţinut Andronache.
În ceea ce priveşte partea a doua a celei de a doua întrebări care se referă la extinderea dreptului de atac la CCR şi pentru alte instituţii, deputatul PNL a afirmat că "aici situaţia este mult mai simplă, nu este nevoie de modificarea Constituţiei ci, printr-o simplă lege, acest drept de atacare a OUG la CCR se poate face". "Însă voinţa politică este, la ora actuală, potrivnică adoptării unei asemenea reglementări de a permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi CSM-ului, spre exemplu, să atace la CCR în special actele normative care privesc organizarea Justiţiei", a mai adăugat Andronache.
În aceeaşi conferinţă de presă, fostul senator liberal Nicolae Vlad Popa i-a criticat pe "aşa zişii specialişti" care au susţinut că nu e constituţional să pui întrebări despre amnistie şi graţiere, deoarece acestea ar fi exceptate de Constituţie ca fiind subiect de referendum. "Este o mare prostie, o dovadă că universităţile din ţara aceasta au dat multe rebuturi. Interdicţia respectivă este similară celei din domeniul taxelor - nu poţi să pui întrebări de genul 'sunteţi de acord cu graţierea tânărului x?' Sunt sute de tineri care au nevoie de graţieri, amnistii în această ţară", a argumentat el.
Totodată, Popa a subliniat că "este foarte clar că ordonanţele nu au ce căuta în materie de Justiţie şi sunt extrem de periculoase mai ales în contextul în care Avocatul aşa zis al Poporului devine avocatul preşedintelui PSD".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News