Gabriel Cotabiță, NOI vești din partea familiei. "Cuvintele sunt de prisos"

Aela Cotabiță, una dintre fiicele artistului Gabriel Cotabiță, a postat astăzi un mesaj pe Facebook în care transmite faptul că tatăl ei este pe drumul cel bun.

Publicitate

În plus, tot joi, medicii de la Spitalul Floreasca au prezentat noi date oficiale despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă.

"Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este și reușește să uimească atât echipa medicală cât și pe noi cu progresele pe care le face. Am depășit o etapă în acest drum.

Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri și suntem încrezătoare atât în voința și forța tatei cât și în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca. Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniștea, discreția și gândurile bune acordate în primul rând tatei.

Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoștința pe care o simțim față de toti cei care ne susțin. Vă mulțumim", a transmis Aela Cotabiță.

Mesajul medicilor referitor la starea de sănătate a pacientului Gabriel Cotabiță

Pacientul prezintă o suferința cerebrală postanoxica. Evaluarea neurologica este în ameliorare, pacientul fiind evaluat în prezent pe scală GCS la 13 puncte.

Este conștient, momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spațială și agitație psihomotorie în planul patului. Pacientul respiră spontan, necesitând intermitent oxigenoterapie pe mască și are funcțiile vitale în parametrii normali. Se alimentează per os, beneficiază zilnic de ședințe de psihoterapie și fiziokinetoterapie.

O echipă multidisciplinara reevaluează în fiecare zi starea de sănătate încă fragilă a pacientului.

VEZI ȘI: Gabriel Cotabiță s-a trezit din comă. Radu Buzăianu, cuvinte emoționante - EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel