Gabriel Fătu a fost desemnat, la Cairo, cel mai bun actor.
Gabriel Fătu a participat la Festivalul Internațional de Teatru Experimental Cairo. El a cucerit pe toată lumea cu spectacolul „Călător în noapte”, de Salah Abd Es Sabour, regia artistică Chris Simion și Șerban Puiu. Acela a fost momentul când a obținut „Premiul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea rolului Călătorului”.
Tocmai ce terminase facultatea. Era proaspăt absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București (1996 – 2000).
Despre acest moment ne-a vorbit la DC News.
„În 2000 am absolvit facultatea. Când eram pe punctul de a mă lăsa, crezând că nu voi găsi un loc în teatru, crezând că n-o să pot să-mi fac profesia întrucât este foarte complicat, am participat la un festival de teatru la Cairo. Ne făcuserăm noi o trupă de teatru independent. Am făcut un spectacol jumătate în limba engleză, jumătate în limba arabă. Erau acolo invitate 50 de țări. Era un festival de teatru experimental.
Fiecare țară venea cu două spectacole. Erau 100 de spectacole. Se jucau în paralel, în multe spații, timp de vreo două săptămâni. Am avut marele noroc ca la finalul acelui festival să iau eu premiul pentru cel mai bun actor. M-am întors în România, m-am angajat la UNATC. Am început să colaborez cu Teatrul de Comedie, cu Teatrul Nottara”, a povestit Gabriel Fătu la DC News.
VEZI ȘI: Amanta noastră de la minister. Un triunghi amoros frecvent întâlnit în România? / video - https://www.dcnews.ro/amanta-noastra-de-la-minister-un-triunghi-amoros-frecvent-intalnit-in-romania_948432.html
Actorul ne-a demonstrat că încă știe și replici în limba arabă. Ne-a făcut o demonstrație în direct. Vedeți momentul la minutul 6.
„A fost un delir în sală. În ultima seară a festivalului, apăruseră deja în ziar nominalizările pentru premii. Se dădeau doar cinci premii după o luptă de două săptămâni: cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun spectacol, cea mai bună actriță, cel mai bun actor. Apărusem la nominalizați, alături de un actor iranian și un actor egiptean.
Am zis: „Doamne, măcar m-au nominalizat!” Seara, când s-a deschis plicul la Cairo și au zis: „Câștigător este Gabriel Fătu din România”... Efectiv am leșinat, am căzut. Nu îmi venea să cred că au zis numele meu și că am luat eu, într-un asemenea festival de amploare, premiul pentru cel mai bun actor. A fost primul meu premiu, abia absolvisem facultatea. Absolvisem în iulie, luasem licența și în septembrie a fost acest festival”, ne-a mai spus Gabriel Fătu.
Gabriel Fătu, managerul Teatrului Dramaturgilor Români. Teatrul Dramaturgilor Români este locul unde puteți avea imaginea semnificativă a dramaturgiei românești, prin valorile și specificul ei.
În 2001, actorul a mai participat Festivalul Internațional de Teatru Experimental de la Cairo, cu spectacolul No Flash. A interpretat rolul lui Jean Michel Basquiat, regia Chris Simion. Spectacolul a fost prezentat la Teatrul Nottara.
În 2003, Gabriel Fătu a fost la Festivalul Internațional de Teatru de la Cairo, unde a participat cu Un spectacol de teatru, după Aureliu Manea, regia artistică Chris Simion, spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Foarte Mic din București.
VEZI ȘI: Actorul Gabriel Fătu, despre farsele memorabile pe care le făcea la OTV: Mi-au adus notorietate, dar și o ștampilă. Oamenii mă etichetau / video - https://www.dcnews.ro/actorul-gabriel-fatu-despre-farsele-pe-care-le-facea-la-otv-mi-au-adus-notorietate-dar-si-o-stampila-oamenii-ma-etichetau-video_948312.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News