În primele trei zile ale lunii iulie a acestui an, un număr de 121 de copii au fost înscrişi de către părinţi sau susţinători legali la cursurile gratuite de educaţie nonformală ce se vor desfăşura la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală Conacul Golescu Grant, din Sectorul 6.
Publicitate
Cei 121 de copii şi adolescenţi vor avea astfel ocazia de a dobândi cunoştinţe şi aptitudini noi în domenii care îi interesează şi care le pot defini pasiunile şi cariera mai târziu.
"Îmi amintesc cu plăcere de pasiunea pentru automodelism, pe care l-am practicat din copilărie şi care mi-a adus numeroase satisfacţii și premii. De aceea mă bucur să punem la dispoziţia copiilor şi adolescenţilor din comunitate un loc magic, cu semnificaţie istorică, în care îşi pot cultiva talentele şi pot învăţa lucruri noi. Îndemn părinţii și bunicii să încurajeze copiii în a-și dezvolta pasiunile", a spus Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
Cursurile sunt organizate la iniţiativa Primăriei Sectorului 6, punând în practică metode de predare nonformale, interactive, în cadrul unui program flexibil şi cu aportul unor instructori bine pregătiţi. Astfel, copiii învaţă lucruri noi și îşi valorifică talentul şi aptitudinile native.
1. Karate – vârste cuprinse între 7-18 ani, 150 locuri;
2. Dans – vârste cuprinse între 4-18 ani, 340 locuri;
3. Canto - vârste cuprinse între 7-18 ani, 40 locuri;
4. Muzicoterapie – vârste cuprinse între 5 – 18 ani, 25 locuri;
5. Arte plastice - vârste cuprinse între 6-18 ani, 168 locuri;
6. Teatru - vârste cuprinse între 8-18 ani, 70 locuri;
7. Discurs liber – vârste cuprinse între 11 – 15 ani, 14 locuri;
8. Şah – vârste cuprinse între 6-18 ani, 128 locuri;
9. Matematică distractivă - vârste cuprinse între 11-14 ani, 40 locuri;
10. Informatică - vârste cuprinse între 8-18 ani, 72 locuri;
11. Programare creativă - vârste cuprinse între 10-14 ani, 24 locuri;
12. Învăţare eficientă - vârste cuprinse între 7-10 ani, 24 locuri;
13. Dezvoltare personală - vârste cuprinse între 6-14 ani, 36 locuri;
14. Engleză prin joc - vârste cuprinse între 4-8 ani, 108 locuri;
15. Spaniolă - vârste cuprinse între 5-15 ani, 32 locuri;
16. Germană - vârste cuprinse între 6-14 ani, 24 locuri;
Perioada de desfăşurare a cursurilor este octombrie 2019 - septembrie 2020. Cererile de înscriere se primesc de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, până pe 31 august 2019, la secretariatul centrului din Aleea Ţibleş nr. 64. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0376.20.33.09 sau la adresa de email: [email protected].
1. Cerere înscriere; (tipizat)
2. Declaraţie consimţământ date personale (tipizat)
3. Copie certificat naştere copil;
4. Copii cărţi identitate ambii părinţi/tutori;
5. Hotărârea de încredinţare a minorului (dacă este cazul);
6. Adeverinţă medicală pentru activităţile sportive (ex: karate, dans).
Cererile vor fi înregistrate în ordinea înscrierii, prioritate având copiii din sistemul de protecţie, precum şi copiii care nu au mai urmat în anii trecuţi respectivul curs.
Pot urma maxim două activităţi copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani ai căror părinţi au domiciliul legal sau viza de reşedinţă pe raza Sectorului 6, precum şi tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani, dacă sunt beneficiari ai sistemului de protecţie.
Dosarul de înscriere/reînscriere se va depune numai la secretariatul centrului. Părinţii sunt rugaţi să consulte regulamentul de participare la activităţi şi regulamentul de admitere, accesând pagina web https://www.protectiacopilului6.ro/directia-strategii-comunicare_doc_939_centrul-de-recreere-si-dezvoltare-personala-conacul-golescu-grant_pg_0.htm
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu