Gabriel Oprea judecat pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Gigină

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. 

În dosarul având ca obiect împrejurările în care a avut loc accidentul rutier ce a determinat decesul polițistului Gigină Bogdan-Cosmin, procurorii din cadrul Secției pentru combaterea corupției au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

OPREA GABRIEL, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă; 

GENERAL MPM IMPEX SRL, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă; 

MAZILU PETRE, administrator al firmei menționate, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, anunţă DNA printr-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, 

"în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În seara de 20 octombrie 2015, agentul de politie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulație pe o stradă din municipiul București, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa.
Potrivit rechizitoriului, accidentul rutier care a determinat decesul polițistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin s-a produs ca urmare a nerespectării, de către inculpații Oprea Gabriel (la acea dată ministru al afacerilor interne), Mazilu Petre (administrator și unic asociat al General MPM Impex SRL) și General MPM Impex SRL, a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activități (activitatea de însoțire a ministrului de către polițiști rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul celor din urmă).
Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcției de ministru al afacerilor interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispozițiilor legale privind însoțirea demnitarilor de către poliția rutieră - însoțirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliție rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte și un polițist rutier motociclist.
În acest mod, ministrul de interne de la acea dată Oprea Gabriel și-a conferit, în mod discreționar, „drepturi” neprevăzute de cadrul legal, „drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor polițiști rutieri în situații de risc sporit, și totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliție rutieră să se facă în regim de viteză sporită. Pe cale de consecință, inculpatul Oprea Gabriel a pus polițiștii rutieri care au executat această activitate de însoțire într-o situație permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate cu un potențial ridicat de producere de evenimente rutiere.
Referitor la inculpații Mazilu Petre și General MPM Impex SRL, a rezultat că aceștia, cu încălcarea dispozițiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaților cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate partea carosabilă și au pus la dispoziția angajaților semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranță, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoarea a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Știrbei Vodă din București, în zona în care s-a produs accidentul.

Potrivit probelor administrate în rechizitoriu a rezultat faptul că inculpații Oprea Gabriel, Mazilu Petre și General MPM Impex SRL au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au socotit fără temei că un astfel de rezultat nu se va produce.

Concret, în cauză s-au analizat următoarele aspecte relevante: 
- la momentul producerii accidentului victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului de interne Oprea Gabriel, 
- în momentul imediat anterior producerii accidentului victima circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă determinate de întuneric și ploaie, 
- dinamica producerii accidentului și lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că victima nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

Față de aceste elemente de fapt, s-a verificat caracterul ilicit și culpabil al următoarelor acțiuni care au dus la decesul victimei: 
1. prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială; 
2. viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice; 
3. modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. 

Cu privire la primele două cauze, respectiv prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice, a rezultat că aceste activități au fost determinate și că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel.
Concret, conform probelor administrate se reține că fostul ministru de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcția sa și conferindu-și în mod discreționar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoțirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin.
Cu privire la cea de-a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societății comerciale General MPM Impex S.R.L. (care executa pe suprafața carosabilă o lucrare la instalația subterană de gaze naturale) și lui Mazilu Petre, administratorul societății comerciale. A rezultat că semnele de circulație nu erau reflectorizante și că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulație trebuiau să fie reflectorizante.
Obligația de a asigura și folosi semnalizare reflectorizantă și de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex S.R.L. Mazilu Petre.

În vederea reparării pagubelor produse prin comiterea infracțiunilor care fac obiectul cauzei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aflate în posesia ori proprietatea următoarelor persoane fizice și juridice: OPREA GABRIEL, S.C. GENERAL M.P.M. IMPEX S.R.L. și MAZILU PETRE.

[citeste si]

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză. 

În același dosar, procurorii au dispus clasarea față de: 

Corcodel Adrian, angajat în cadrul S.C. GENERAL M.P.M. IMPEX S.R.L , sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă; 
Oprea Gabriel, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul; 
Nițu Tiberiu-Mihail, la data faptelor, procuror general al României, pentru complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. 

Cu privire la faptele de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicității) reținute în sarcina ultimilor doi menționați, pe parcursul urmăririi penale a apărut Decizia nr. 406/2017 a Curții Constituționale care a dus la abrogarea parțială a infracțiunii de abuz în serviciu, în sensul că doar încălcarea acelor atribuții de serviciu prevăzute de legislația primară (lege ori ordonanță a guvernuluipoate constitui element material al infracțiunii de abuz în serviciu, nu și încălcarea unor alte acte normative, cum sunt hotărârile Guvernului.
Având în vedere că, în situația de față, dispozițiile legale încălcate au fost cele prevăzute de art. 223 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația de drumurile publice, Regulament care a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006, așadar sunt din legislația secundară (hotărâre a Guvernului), în cauză nu mai sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care cu privire la aceste infracțiuni urmează a se dispune clasarea față de Oprea Gabriel și Nițu Tiberiu-Mihail.
De asemenea, față de modalitatea total defectuoasă în care s-a realizat, în cadrul persoanei juridice inculpate General MPM Impex SRL, pregătirea profesională a lui Corcodel Adrian cu privire la modalitatea în care trebuia concepută și realizată semnalizarea rutieră, (ținând cont și de pregătirea sa profesională, aceea de dulgher), nu se poate reține culpa acestuia în producerea accidentului rutier."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel