Fostul vicepremier Gabriel Oprea s-a prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde are termen în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI.
La intrare în sediul instanţei supreme, Gabriel Oprea a fost întrebat de jurnalişti de ce le-a cerut colegilor din Senat să îl apere şi să respingă cererea DNA de începere a urmăririi penale.
'Pentru că sunt chiar nevinovat', a replicat Oprea, susţinând că nu el a făcut procedurile parlamentare.
În luna mai, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).
Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcţiile de viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News