Gabriel Oprea: MApN nu a avut niciun rol în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa

MApN nu a avut niciun rol în aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, a declarat joi fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea.

El a precizat că a fost audiat la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie ca martor în dosarul privind aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

"Am fost audiat ca martor, este dosarul aducerii domnului Popa. În acea perioadă eram ministru al Apărării. MApN nu a avut nicio contribuţie la acest lucru. (...) MApN nu a avut nicio contribuţie în acest dosar", a susţinut Oprea, la finalul audierilor.

Întrebat despre relaţia sa cu omul de afaceri Sebastian Ghiţă, el a recunoscut că este amic cu acesta, dar a negat că s-a aflat la el acasă în seara în care a avut loc turul al doilea al prezidenţialelor din 2009.

"Sunt amic cu Sebastian Ghiţă. Chiar nu l-am invitat atunci, dar l-am invitat de multe ori şi sunt prieten cu el. Iar eu, de regulă, de ceea ce nu este oficial şi întâlniri private, am un 'brand': sunt un om care încerc să mă ţin de cuvânt. Şi brand-ul ăsta îl construieşti într-o viaţă şi îl poţi pierde într-o secundă. Nu îmi place să vorbesc despre întâlnirile private. Întâlniri oficiale n-au fost, că MApN n-a avut nicio contribuţie în acest caz, iar la întâlniri informale, cât am fost eu şi m-am întâlnit cu oameni din sistemul de securitate, niciodată nu am auzit discuţii despre arestări sau alte lucruri ilegale. Dacă cineva a făcut aşa ceva este ilegal şi trebuie să răspundă. (...) MApN nu a avut niciun rol în aducerea domnului Popa în ţară. Nu ştiu (de alte instituţii - n.r.). Instituţia de care răspundeam eu nu a avut nicio contribuţie", a spus Oprea.

La sediul SIIJ se află joi şi Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, chemat să dea declaraţii în aceeaşi cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel