Senatorul Gabriela Crețu spune că în Danemarca neregularitățile cu privire la fonduri europene sunt sancționate de cele mai multe ori administrativ, iar în cazul în care se dovedește că este vorba despre o infracțiune pedeapsa este de maximum un an de închisoare. Crețu spune că în România aceeași neregularitate este sancționată cu închisoare de până la 12 ani.
Senatorul PSD Gabriela Crețu a luat cuvântul la moțiunea de cenzură pentru ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Ea a precizat că de multe ori performanța este inhibată și de frica unei ilegalități, care în România se pedepsește cu peste 10 ani de închisoare, în timp ce în Danemarca se demarează o anchetă administrativă pentru același tip de neregularitate.
"Analizele făcute la nivel european, atât de Parlamentul European cât și de Comisia Europeană, au arătat că de multe ori blocajele sunt din interior, dar nu vin doar din programe, autorități sau legislațe specifică. Ele pot veni din codul penal, din practicile de contestare sau denunțare. În timp ce în Danemarca, de exemplu, o neregularitate cu privire la gestionarea fondurilor europene, nu este considerată în mod neapărat ca fiind cu vinovăție și este tratată administrativ și sancționată uneori administrativ, dacă este penal, este sancționată cu o condamnare de șase luni-un an. La noi pedeapsa este de 12 ani. Să luăm în seamă faptul că pe lângă aspectele legate de capacitate și cele legate de frică pot genera un efect inhibatoriu. Unele probleme au fost puse în mod nedrept pe seama acestui Guvern. Nu este el cel care le-a generat. Acest Guvern și acest ministru este cel care se străduie să le rezolve," a spus Gabriela Crețu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News