Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a evidențiat care sunt dotările cabinetelor școlare odată cu începerea noului an școlar.
'Din grijă pentru elevi și studenți, am început deja dotarea cabinetelor stomatologice din școli și universități cu absolut tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea în condiții optime a activității - APARATURĂ NOUĂ, materiale sanitare dar și consumabile - pentru ca din SEPTEMBRIE, odată cu începerea NOULUI AN ȘCOLAR, copiii și tinerii să poată beneficia în continuare de consultații și tratamente GRATUITE, la cele mai înalte standarde și în condiții de maximă siguranță.
Primăria Capitalei, prin ASSMB, a făcut recent achiziții pentru buna funcționare a cabinetelor stomatologice școlare, iar zilele acestea au loc și primele livrări dintr-o nouă serie de materiale și aparatură de înaltă performanță, către cabinetele din fiecare sector al Municipiului București.
Este vorba despre 106 LĂMPI CU ULTRAVIOLETE și 19 SISTEME DE DIGA, echipamente de ultimă generație, esențiale pentru protejarea pacienților și a personalului medical în contextul pandemiei de COVID-19.
În plus, vor fi distribuite cabinetelor 145 de TURBINE DENTARE, precum și diverse echipamente de protecție. Valoarea totală a acestor achiziții se ridică la aproximativ 900.000 de LEI.
•LĂMPILE CU ULTRAVIOLETE au un rol extrem de important pentru protejarea personalului medical și a pacienților, prin eliminarea virușilor și bacteriilor dăunătoare organismului uman, ceea ce este extrem de important în condițiile actuale de pandemie;
•DIGA, în medicina dentară, reprezintă sistemul de izolare cu folie elastică din latex a câmpului operator în stomatologie. Avantajul este că izolează dinții în timpul unei lucrări dentare, protejând părțile moi (gingia, limba, buzele, obrazul), dar în același timp oferă și un mediu uscat, lipsit de salivă, fără riscul ingerării substanțelor de către pacient, în care medicul stomatolog poate lucra în condiții optime;
•TURBINELE DENTARE sunt piese cu care pot fi realizate numeroase proceduri stomatologice, fiind indispensabile în orice cabinet. Turbina dentară reprezintă unul dintre cele mai utilizate instrumente în stomatologie și este folosită pentru a îndepărta ţesutul cariat, pentru a tăia coroane dentare (ablaţie coroane), pentru șlefuiri, lustruiri şi preparaţii pentru coroane şi faţete.
Începând cu anul 2017, Primăria Municipiului București a lansat o amplă acțiune de modernizare a tuturor cabinetelor stomatologice școlare și universitare din București, peste DOUĂ milioane de euro fiind investiți în cabinetele de medicină generală și stomatologice.
În paralel, numărul de medici și asistenți din cabinetele stomatologice școlare a crescut cu 30% față de 2016.
În prezent, cabinetele stomatologice din Rețeaua de Medicină Școlară a ASSMB sunt în număr de 157 (144 școlare și 13 universitare), ele fiind deservite de 155 de medici stomatologi și 124 de asistenți medicali.
Cel mai mult ne bucură faptul că părinții ne-au acordat încrederea lor în tot ceea ce am întreprins, dovadă fiind numărul tot mai mare al celor care vin cu copiii la cabinetele stomatologice școlare.
În perioada septembrie 2019 - februarie 2020, în cabinetele școlare stomatologice din București au fost realizate peste 50.000 de consultații și aproximativ 350.000 de tratamente.
De asemenea, am făcut eforturi susținute pentru ca în perioada stării de alertă să nu privăm copiii din București de tratamentele și consultațiile stomatologice, atât de necesare, și am deschis ȘASE CABINETE STOMATOLOGIE, CÂTE UNUL ÎN FIECARE SECTOR AL CAPITALEI. În doar două săptămâni de la deschiderea acestora, au fost acordate mai mult de 300 de consultații și s-au realizat peste 5.000 de tratamente.
Vă reamintim că tratamentele și consultațiile acordate copiilor sunt GRATUITE, și au loc numai după o programare telefonică prealabilă.
Orarul de funcționare al celor șase cabinete stomatologice este 8:00 - 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, și 11:00 – 18:00, în zilele de marți și joi.
CABINETE STOMATOLOGICE ȘCOLARE DESCHISE ÎN BUCUREȘTI PE PERIOADA VERII:
Sector 1 - LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA, BD. ION MIHALACHE, NR. 126, tel: 0752.154.701
Sector 2 - COLEGIUL NAȚIONAL "CANTEMIR VODĂ", BD. DACIA, NR. 60, tel: 0752.263.601
Sector 3 - ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 20, STR. PREVEDERII, NR. 19 , tel: 0751.191.901
Sector 4 - ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 79, STR. CUZA VODĂ, NR. 51, tel: 0754.206.301
Sector 5 - COLEGIUL TEHNIC DUMITRU MOȚOC, STR. SPĂTARUL PREDA, NR. 16, tel: 0753.123.901
Sector 6 - ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 174 - CONSTANTIN BR NCUȘI, STR. ROȘIA MONTANĂ, NR. 41, tel: 0753.157.701
CABINET STOMATOLOGIC UNIVERSITAR: Politehnica București, Complex Regie, Splaiul Independenței nr. 290, Sector 6 (lângă Club Maxx), Call Center pentru programări - 0374.887.887 (tasta 2)
#PentruOameni
#Investitii #Sanatate #Preventie
#TotulVaFiBine
#PMB #ASSMB' a scris Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu