Gabriela Firea, decizie privind Arena Națională

Primăria Capitalei a început  lucrările de schimbare a gazonului de pe Arena Naţională, operaţiunea urmând a continua până vineri.

În maximum patru zile va fi finalizată acțiunea referitoare la schimbarea gazonului, astfel încât partida dintre FCSB şi Sporting să se  desfăşoare  în condiţii optime. Costul total al lucrărilor nu va depăşi 100.000 de euro. Ultima schimbare gazon octombrie 2016, iar suprafaţa fiind  adusă din Ungaria.

"Ca urmare a numeroaselor evenimente sportive care au avut loc în ultima perioadă pe Arena Naţională, dar şi din cauza caniculei din ultimele săptămâni, gazonul de pe Arena Naţională s-a deteriorat. Astfel, imediat după meciul Steaua – Astra Giurgiu, la nivelul PMB s-a constituit o comisie formată din specialişti în întreţinere gazon, ingineri horticultori, pentru a analiza suprafaţa de joc şi a lua de urgenţă măsurile care se impun astfel încât meciurile programate, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii", a anunţat luni Primăria Capitalei.

[citeste si]

Rezultatele analizelor au fost acelea că suprafaţă de joc trebuie schimbată de urgenţă având în vedere că, în perioada 22 august – 1 septembrie, pe Arena Naţională vor avea loc trei meciuri importante. Noul gazon este produs în România, a fost însămânţat în septembrie 2016 şi aclimatizat pe condiţiile din ţară noastră.

"Precizăm, de asemenea, că PMB a demarat procedura de achiziţie a unor ventilatoare speciale care să permită, îndeosebi în sezonul cald, ventilarea la nivelul gazonului, umidificarea şi răcirea temperaturii", a mai anunţat luni primăria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel