Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Gabriela Firea, afirmă că în ceea ce privește decizia referitoare la creșterea salariilor demnitarilor ''s-a făcut un joc incorect de către cei din jurul președintelui''.
Salarizarea demnitarilor este o chestiune care se leagă de legea salarizării din sectorul bugetar. Guvernul acest lucru l-a susținut. În ceea ce privește ordonanța despre care se discută în aceste zile, pare să fi fost totuși un joc incorect făcut de cei din jurul președintelui, care l-au împins pe acesta să se delimiteze indirect de măsură, prin consilieri, după ce a susținut-o public înainte chiar de adoptarea în Guvern.
Tocmai de aceea s-a creat o problemă de comunicare, în condițiile în care premierul a crezut că a existat o discuție între domnul Oprea și domnul Iohannis, iar domnul Oprea a crezut că a fost un acord al premierului Ponta cu președintele. Comunicarea Președinției pe subiect a fost un pic bizară, subliniază Firea, într-o declarație transmisă vineri Agerpres.
Totodată, ea spune că salarizarea demnitarilor va fi în cele din urmă reglementată împreună cu restul salariilor din sectorul bugetar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu