Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a apreciat că şeful statului 'caută conflictul cu lumânarea', după declaraţia susţinută de acesta luni seara.
Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat, potrivit unui comunicat transmis Agerpres, că 'este incredibil cum mistifică realitatea domnul preşedinte' Klaus Iohannis în declaraţia susţinută de acesta luni seară. Gabriela Firea consideră că şeful statului 'caută conflictul cu lumânarea'.
Gabriela Firea 'A fost incredibil. Timp de un sfert de oră domnul preşedinte Iohannis ne-a vorbit de petele negre din soare, făcându-se că nu vede lumina soarelui pe care o vedem cu toţii. Este incredibil cum mistifică realitatea domnul preşedinte. Ne spune că veniturile stau cel mai prost acum, când de fapt, în primele 4 luni ale anului ANAF a încasat cu 1 miliard de lei mai mult decât era programat în buget şi 8,1 miliarde mai mult decât anul trecut. Îi amintesc eu domnului preşedinte că din 2013 încoace, singurul an în care au scăzut veniturile la buget au fost în 2016, în măreaţa guvernare tehnocrată. La fel a fost şi fondurile europene: singurul an în care au scăzut încasările de la Uniunea Europeană a fost 2016, în guvernarea girată şi susţinută de domnul preşedinte', a declarat vicepreşedintele PSD, potrivit comunicatului menţionat.
Gabriela Firea s-a referit şi la cererea de demisie a preşedintelui Iohannis adresată premierului Viorica Dăncilă.
Gabriela Firea - 'Văd că domnul Iohannis a făcut o obsesie din această cerere de demisie. Eu îi solicit ca în loc să caute conflictul cu lumânarea să lase Guvernul să-şi facă treaba. Oamenii nu mai vor ceartă şi ciondăneală între cei care le decid soarta pentru că asta îi afectează direct. Până acum doamna premier s-a purtat foarte decent cu domnul Iohannis. Cu ce îi ajută pe oameni faptul că preşedintele îi cere demisia doamnei prim-ministru?', a întrebat retoric Gabrilea Firea.
Gabriela Firea, critică limbajul folosit
Primarul general al Capitalei a criticat şi limbajul folosit de Iohannis pentru a se referi la preşedintele PSD. Dragnea şi ai lui' este un mod de exprimare cu mult sub rangul unui preşedinte al României. Eu nu îmi amintesc ca domnul Dragnea să fi vorbit în această manieră despre domnul Iohannis, chiar dacă sunt în tabere politice diferite. Pot să înţeleg resentimentele politice ale domnului Iohannis, dar asta nu-i poate scuza în niciun fel ieşirea în decor în ce priveşte limbajul public', a mai precizat Gabriela Firea.
CITEŞTE ŞI: KLAUS IOHANNIS - VIORICA DĂNCILĂ, DEMISIE: Este IMPERIOASĂ!
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că evoluţia finanţelor publice este 'total nesatisfăcătoare', context în care a reiterat că demisia din funcţie a premierului Viorica Dăncilă este imperioasă.
[citeste si]
'Per ansamblu, o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi şi, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă', a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu