Gabriela Firea: Mărirea parcului auto și noi linii regionale

Asociația de dezvoltare pentru transport public a celor 41 de localități din Regiunea Bucureşti – Ilfov mărește parcul de vehicule pentru liniile urbane și înființează încă nouă linii regionale

Asociația de dezvoltare pentru transport public a celor 41 de localități din Regiunea Bucureşti – Ilfov mărește parcul de vehicule pentru liniile urbane și înființează încă nouă linii regionale

Asociația de dezvoltare pentru transport public a celor 41 de localități din Regiunea Bucureşti – Ilfov mărește parcul de vehicule pentru liniile urbane și înființează încă nouă linii regionale

Primaria Capitalei acoperă integral (100%) diferența dintre tariful practicat și costurile reale ale serviciului prestat pe liniile din București și, în plus, contribuie cu încă 90%, adică aproximativ 50 milioane de euro, la susținerea liniilor regionale din județul Ilfov.

STB SA este operatorul regional de transport în zona București-Ilfov, deținut în procent de 99,9% de Municipiul București și 0,01% de CJ Ilfov. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI) are în vedere, pe de o parte, extinderea numărului de linii regionale, care asigură legătura dintre Capitală și localități din Județul Ilfov, iar, pe de altă parte, suplimentarea numărului de autobuze pe liniile urbane, în funcție de cererea de transport.

Primăria Capitalei a crescut parcul de vehicule prin achiziționarea de autobuze Euro VI și de alte vehicule. În același timp, STB SA a scos vehicule din imobilizare și le-a readus în traseu. Datorita acestor eforturi făcute de Primăria Capitalei a fost posibilă mărirea parcului de vehicule pe liniile urbane și înființarea a încă nouă linii regionale.

"Dezvoltarea unui sistem de transport integrat, pe principii europene, reprezintă încă o promisiune îndeplinită. La finalul anului 2016, liniile preorăşeneşti ale RATB asigurau transportul călătorilor doar pentru 12 localităţi din judeţul Ilfov. Unitățile administrativ-teritoriale din Regiunea București-Ilfov sunt primele din țară care s-au organizat într-o asociație care le reprezintă interesele, iar în prezent transportul public se desfășoară aici cu respectarea principiilor și regulamentelor europene. În prezent, numărul liniilor regionale operate de STB SA a ajuns la 36, iar în final, numărul lor va ajunge la 67, fiind asigurate legături între Capitală și toate cele 40 de localități din județ. În București, funcționează deja primele linii de tramvai cu cale proprie, cu prioritate în intersecții și viteză sporită de transport. Prin această realizare, am onorat încă o promisiune", spune Gabriela Firea.

De la 01.02.2019, ADTPBI a suplimentat parcul programat pe următoarele linii:

- Linia 104 (Cora Pantelimon – Opera Națională);

- Linia 105 (Valea Oltului – Piața Presei);

- Linia 106 (Lujerului – Cartier Roșu);

- Linia 112 (CFR Constanța – Complex Comercial Colosseum);

- Linia 133 (Gara Basarab – Bd. Tineretului);

- Linia 232 (Platforma Comercială Arcade Berceni – Piața Unirii);

- Linia 304 (Piața Presei – Străulești);

- Linia 311 (Faur – Piața Rosetti);

- Linia 330 (Faur – Piața Presei).

Nouă linii noi regionale

În plus, pentru implementarea treptată a Programului Integrat de Transport Public de Călători pentru Regiunea București – Ilfov, ADTPBI anunță înființarea a încă nouă linii regionale, numărul total al acestora ajungând la 36. Astfel, începând cu data de 01.02.2019, autobuzele STB SA asigură transportul și pe următoarele linii:

Linia R405 va funcţiona între „Complex Comercial Titan" şi „Glina" pe Bd. Th. Pallady, Sat Căţelu, Şos. Libertăţii, DNCB, DJ 301A, Glina.

Linia R427 va funcţiona între „Ghencea" şi „Dărăști Ilfov" pe Bd. Ghencea, Șos. Antiaeriană, Şos. Bucureşti-Măgurele, Str. Atomiștilor, Str. Aluniș, DC 101, Str. 1 Decembrie 1918, Str. Argeş, Str. Unirea Principatelor, Str. Mihai Eminescu, Str. 1 Decembrie 1918 (zona Primăria Dărăști-Ilfov).

Linia R431 va funcţiona între „Păcii" (Valea Cascadelor) şi „Dârvari" pe Bd. luliu Maniu, Autostrada București-Pitești, ieşire Ciorogârla, DJ 601, Calea Bucureşti, Ciorogârla DJ 601, Calea Bucureşti, Dj 602, Str. Ana Ipătescu, Dârvari, DJ 602 cu întoarcere la intersecţia DJ 602/ DJ 401A.

Linia R438 va funcţiona între „Piaţa Sudului" şi „Vidra" pe Şos. Berceni, Comuna Berceni, DJ 401, Bd. 1 Mai, Vidra, DJ 401, Str. Principală, terminal Vidra în zona intersecţiei Str. Principală/Str. Prelungirea Gării.

Linia R477 va funcţiona între „Piaţa Presei" şi „Sitaru" pe Bd. Mărăşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Otopeni, DN 1, DJ 101, Baloteşti, Căciulaţi, Moara Vlăsiei, Grădiştea, Sitaru, cu întoarcere la intersecţia DJ 101/Str. Crizantemelor.

Linia R430 va funcţiona între „Păcii (Valea Cascadelor)" și „Chiajna (Cartier Militari)" pe Bd. luliu Maniu, Str. Apusului, Bd. Uverturii, Chiajna, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Tineretului, Cartier Militari, cu întoarcere pe Str. Tineretului, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Crinului, Bd. 1 Decembrie1918, Bd. 1864, Str. Părăluțelor, Str. Mărgelelor, Str. Ghirlandei, Str. Apusului, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor.

Linia R433 va funcţiona între „Păcii (Valea Cascadelor)" și „Dragomirești Deal" pe Bd. luliu Maniu, Autostrada București-Pitești, DNCB, Dragomirești Deal, DJ 601A, Str. Republicii, cu întoarcere la intersecţia DJ 601A/Pădurea Ileana.

Linia R444 va funcţiona între „Piaţa Presei" și localitatea „Piscu" pe Bd. Mărăști, Șos. București-Ploiești, DN 1, Otopeni, Balotești, Săftica, Tâncăbești, Ciolpani, DN 1 Șos. București-Ploiești, DJ 181, Str. Mănăstirea Ţigăneşti, Str. Mihai Eminescu, Str. Drumul Piscului, Str. Câmpului, Piscu, DC 182, Str. Câmpului, Str. Hanului, Str. Olarilor cu întoarcere la intersecţia Str. Olarilor/drum acces magazin alimentar.

Linia R457 va funcţiona între „Republica" și "Piteasca" pe Șos. Dudești-Pantelimon, Șos. Gării Cățelu, Șos. Pantelimon, rond Granitul, Șos. Pantelimon, Oraş Pantelimon, Bd. Biruinţei, DN 3, DJ 301B, Cozieni, DJ 100, DC29, Piteasca.

Începând cu data de 3 februarie 2019, Linia R464 va funcționa pe un traseu prelungit de la actualul capăt de linie din localitatea Vârteju, pe Strada București, Str. Drum Nou, Str. Uranus, cu întoarcere pe Str. Uranus, Str. Bulgarului, Str. Puțului, Str. Sârbilor, apoi traseul actual.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov este primul organism constituit ca structură de cooperare a autorităților publice locale din Regiunea București – Ilfov care funcționează pe principii europene.

ADTPBI are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/ 2007 al Parlamentului European și al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători.

În Regiunea București-Ilfov, în afara Capitalei, există 40 de unități teritorial-administrative, opt orașe (Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popești-Leordeni și Voluntari) și 32 comune (1 Decembrie, Afumați, Balotești, Berceni, Brănești, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dărăşti-Ilfov, Dascălu, Dobroești, Domnești, Dragomirești-Vale, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Mogoșoaia, Nuci, Periș, Petrăchioaia, Snagov, Ștefănești de Jos, Tunari, Vidra).

La data de 17.09.2018, ADTPBI a semnat cu operatorul bucureștean de transport STB SA (fostă RATB) contractul de delegare a serviciului public de transport local de călători. Începând cu luna februarie 2019, urmează a fi semnate contracte de delegare a serviciilor de transport și cu operatorii interni ai primăriilor Voluntari, Chitila și Buftea.

Vezi si: Prezidențiale 2019. Firea dă cărțile pe față

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel