PUSL a transmis un mesaj prin care a precizat că o susține pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei, asta după ce a revenit în funcțiile de conducere ale PSD.
Cristian Popescu Piedone, primar al Sectorului 5, ar fi fost nemulțumit de mesajul transmis de partid. Conform g4media, el ar fi transmis unele mesaje către partid, în care și-ar fi exprimat nemulțumirea că partidul o susține pe Gabriela Firea, public, peste capul său. Prin urmare, el și-ar fi dat demisia din funcția de președinte executiv. Se pare că, spune sursa citată, Cristian Popescu Piedone intenționa să candideze pentru Primăria Generală. Amintim că recent el a spus că intenționează să candideze iar, dar pentru Primăria Sectorului 5.
Comunicatul PUSL:
”PUSL – Partid consecvent
La data de 11 iulie 2023, PUSL a anunţat că sprijină candidatura fostului ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea la Primăria Capitalei.
De asemenea, la data de 30 octombrie, PUSL a reiterat susţinerea senatorului Gabriela Firea pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, asta chiar înaintea reabilitării sale politice de către PSD. Deşi încă nu era reabilitată, umaniştii au reiterat susţinerea sa pentru un nou mandat de primar general, dată fiind nevoia bucureştenilor de a fi reprezentaţi de un om de calibrul Gabrielei Firea.
Prin urmare, ne bucurăm că astăzi Partidul Social Democrat a luat act de expirarea suspendării şi întoarcerea sa în funcţiile deţinute în partid, mai precis preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti, vicepreşedinte al PSD şi reafirmăm faptul că PUSL o susţine în continuare pentru mandatul de Primar General al Capitalei.
Lavinia Şandru, coordonator comunicare PUSL”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu