Gabriela Firea a depus o nouă plângere penală în lupta cu președintele Traian Băsescu. Avocatul senatoarei PSD, Lucian Bolcaș, a declarat că este ultima cale de atac în procesul în care președintele este acuzat de șantaj și calomnie.
Avocatul senatoarei Gabriela Firea, Lucian Bolcaș, a depus plângere penală împotriva deciziei procurorului-şef secţie din Parchetul General prin care s-a menţinut suspendarea urmăririi penale a lui Traian Băsescu pentru şantaj în cazul Gabrielei Firea.
Lucian Bolcaș a mai declarat că "Este o plângere procedurală împotriva soluției pronunțată de procurorul șef din cadrul Parchetului General privind menținerea soluției de suspendare a plângerii făcută de doamna senator Firea împotriva numitului Băsescu Traian, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie. Având în vedere că prim procurorul șef și procurorul de caz au menținut soluția suspendării urmăririi penale invocând o imunitate pe care noi o contestăm, am făcut plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, care la ora actuală se înregistrează", a declarat Bolcaș la sediul instanței supreme. Este ultima cale de atac, care de data aceasta am făcut-o complexă, în sensul că am adresat plângerea, cum spune la procedură, Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar în cauză se pune în discuție interpretarea unor texte constituționale. Eu consider că nici un procuror și nici un judecător, chiar dacă este de la Înalta Curte, nu este competent să se pronunțe asupra interpretării textelor constituționale. Cu privire la interpretarea acestor texte se poate pronunța numai Curtea Constituțională".
În aprilie, președintele Traian Băsescu a declarat că senatoarea Gabriela Firea s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă, dacă nu stă în banca ei.
VEZI și: Imunitatea președintelui, de neatins. Ce spune procurorul care ține cu dinții de ea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News