Codrin Ştefănescu (PSD) şi Gabriela Podaşcă (Pro România) au avut o discuţie în contradictoriu în direct, după ce fostul secretar general al PSD a spus că mai mulţi social democraţi au candidat sub sigla partidului la parlamentare şi apoi au lucrat pentru a dărâma guvernul PSD.
Publicitate
"Greşeala cea mai mare a PSD a fost că pe listele noastre de la Parlament au fost nişte colegi, precum dna Podaşcă, cu cei trei trandafiri în spate, şi pentru fiecare dintre aceştia mii de colegi au alergat pe stradă, au făcut campanie, au pierdut timp din viaţa lor, iar ei s-au unit cu Iohannis, Turcan, Barna şi toţi ăştia, pentru a ne da jos de la putere. Oameni pe care noi i-am susţinut să ajungă în Parlament s-au unit cu adversarii noştri", a spus Codrin Ştefănescu la Antena 3, iar declaraţia a stârnit o discuţie în contradictoriu cu Gabriela Podaşcă, de la Pro România.
Iată mai jos dialogul dintre cei doi:
Gabriela Podaşcă: Lucrurile sunt foarte simple. Dacă ar fi să o iau de la capăt şi să aleg între a susţine ce spune dl Dragnea şi a mă pune să votez un proiect de lege pe care nu l-am văzut şi a lua decizia de a demisiona, mi-aş da demisia din nou. Pentru că nu cred că electoratul se simte onorat de un personaj politic care a adus PSD-ul unde l-a adus.
Codrin Ştefănescu: Dumneavoastră când eraţi în PSD nu scoteaţi un cuvinţel.
Gabriela Podaşcă: Puteţi să căutaţi justificări şi inamici în alte părţi, dar e de bun simţ să recunoaşteţi greşelile.
Codrin Ştefănescu: Când au ieşit mii de oameni pentru tine şi te-au votat, e de bun simţ să nu pleci la adversar.
Gabriela Podaşcă: În 2016, Victor Ponta era pe pliante şi mergea pentru susţinerea PSD-ului în campanie. Da sau nu? Nu puteţi să denigraţi un om sau colegi care au plecat din PSD în felul ăsta.
Codrin Ştefănescu: Nu trebuie să îmi explicaţi mie motivele, explicaţi-le oamenilor care v-au votat.
Gabriela Podaşcă: Eu am plecat din una din cele mai bune organizaţii PSD, nu din una slabă.
Codrin Ştefănescu: Ce legătură are? Aţi votat la moţiunea de cenzură să cadă Guvernul partidului care v-a creat şi v-a făcut deputat? Aveţi fracturi de logică mari. Vă pun o întrebare normală, românească. Cum de partidul care v-a trimis în Parlament este astăzi dat jos inclusiv prin votul dumneavoastră?
Gabriela Podaşcă: În 2017 cum aţi putut dvs să votaţi împotriva dlui Grindeanu şi dlui Tudose. Asta trebuie să explicaţi. Nu de ce noi nu am mai putut să acceptăm toate măsurile doamnei Dăncilă.
Codrin Ştefănescu: Doamna Dăncilă era premier PSD, dvs eraţi deputat PSD trimis în parlament de PSD.
Gabriela Podaşcă: Cum aţi putut să vă daţi jos 2 guverne?
Codrin Ştefănescu: Simplu, pur şi simplu.
Gabriela Podaşcă: Şi cum anume explicaţi electoratului?
Codrin Ştefănescu: Am explicat de fiecare dată. Şi oamenii au înţeles. Ei nu au înţeles de ce aţi plecat voi să fiţi de partea lui Iohannis, Orban, Barna şi toţi de la PDL, ca să vă daţi jos propriul Guvern. Veţi rămâne în istorie. Oameni trimişi de noi acolo s-au dat cu adversarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu