De ce au ajuns Gabriela Prisăcariu și bebelușul în pivniță.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu trăiesc cele mai frumoase momente din viața lor. După ce s-au căsătorit, cei doi au devenit părinți pentru prima dată, iar de curând și-au botezat și micuțul, pe Luca Tiago.
A fost primul Revelion în trei, de când au devenit părinți, așa că au decis să-l petreacă împreună, în locuința lor din Corbeanca. Un detaliu neplăcut le-a stricat puțin sărbătoarea, iar soția lui Dani Oțil a povestit totul pe rețelele de socializare.
Modelul a ajuns să se izoleze în pivniță împreună cu fiul lor, Luca Tiago, din cauza zmogotelor infernale produse de artificii și petarde. Gabriela Prisăcariu susține că a început să urască artificiile pentru că se auzeau destul de tare și l-au speriat pe micuțul ei.
"Primul Revelion cu un bebeluș, am stat acasă, a fost foarte mișto, nici nu ne trebuia mai mult de atât. Doar că a fost pentru prima dată când am urât artificiile. Și nu se mai terminau.
Nu mai vreau artificii, nu-mi mai plac, le urăsc. Și pentru că dormitorul nostru este la mansardă se auzeau foarte tare, așa că. Am ajuns în pivniță și stăteam acolo cu bebe în brațe, dar bebe s-a calmat imediat așa că la ora 00:01 eram în pat, dormeam", a mărturisit soția lui Dani Oțil pe Instagram.
În plus, Gabriela Prisăcariu a menționat faptul că Revelionul petrecut acasă s-a desfășurat foarte bine, seara fiind organizată în jurul emisiunii lui Dan Negru de la Antena 1.
Un film animat a întregit atmosfera de sărbătoare din casa soților Oților, care s-au bucurat de liniște și relaxare, fără a avea aproape prieteni sau rude.
Gabriela Prisăcariu: Cum e Dani Revelionul cu Dan Negru?
Dani Oțil: Este super, mai avem salată de boeuf? Ouă umplute?
Gabriela Prisăcariu: Vezi că au venit vecinii și nu știau ce e cu noi, de ce suntem acasă. Credeau că sunt hoții.
'Dragul meu "Cârcel" sau "Mâini de bătrânel",
Nu ma apuc acu sa iti scriu mult, pt ca am mai scris acu 10 ani o scrisoare si 6 milioane de români au vorbit doar despre asta o vară întreagă...Ți-aș compune un cântec, o poezie, cum fac alți tați mai talentați. Ar suna prost amândouă si nu vreau sa te fac de râs din prima zi de viață...
Avem timp pt asta. Iti las rândurile astea aici, ca peste 10, 15 ani sa dai scroll juma de ora pana ajungi la postare si sa înțelegi starea noastră, cat de mult te-am dorit, dar si panica ce ne-a cuprins...Dar, daca părinții mei, care au muls si vaca, au terminat si facultate s-au descurcat cu mine...
Eu zic ca reușim ceva. As vrea sa fiu cu tine macar la fel de bun cum au fost ei cu mine.Tu ești fragil acum, dar promit sa te fac puternic si rezistent...
Pt ca in scurt timp eu voi fi cel fragil (vârsta mea nu e de ședințe cu părinții ci cu bunicii). Nu voi încerca sa te transform in rezultatul sumei frustrarilor mele sportive sau profesionale. Tu NU vei fi un Dani Otil mai bun. Tu vei fi tu.Bine... Cu doua medalii la Olimpiada din 2040...dar tu Am sters următoarele 3 idei, pt ca orice scriu acum cu un nod in gât si cu o bere in nas... Suna a versuri de manele. Jur.
Hai ca închei. Dar daca fumezi in liceu, vii acasă cu o urâtă belciugata sau nu iei bacul cu medie mare, sa stii ca deja am poze cu tine dezbrăcat si cu urme de caca.
P.S. Cand o sa afli de Spider-Man, Super Man, Bat Man... Sa stii ca Mama ta e super-eroul meu preferat.', a scris Dani Oțil, pe pagina sa de Facebook.
Amintim faptul că Gabriela și Dani Oțil au devenit, sâmbătă dimineață, părinți. Tânăra mămică a postat prima fotografie cu bebelușul, de pe patul de spital. „M-am topit… ”, este mesajul care însoțește fotografia.
În urmă cu câteva zile, cei doi au recunoscut să nu au ales încă numele celui mic, iar matinalul de la "Neatza cu Răzvan și Dani" a făcut haz de necaz în privința aceasta și a povestit că medicul care îi va asista soția la naștere a trecut pe fișa bebelușului: "copil fără nume".
"Trăiesc o dramă în prag de naștere. Jumătate din numele puse pe o listă nu sunt adecvate, îl cheamă tot Cârcel, nume de cod, iar domnul doctor, care ne e și prieten, a scris pe fișele lui "copil fără nume"", a dezvăluit Dani Oțil zilele trecute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu