Gabriela Szabo, aleasă în Boardul Executiv al Asociaţiei europene de atletism

gabriela-szabo
gabriela-szabo

Multipla campioană olimpică, mondială şi europeană Gabriela Szabo, vicepreşedintă a Federaţiei române de atletism, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul de la Londra, ca membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei europene de atletism (EAA), funcţie importantă, de implicare în decizia forului continental.

Imediat după anunţarea rezultatului alegerilor, Gabriela Szabo a declarat pentru Agerpres: "După ani de zile în Comisia de reflexie a EAA, unde ideile şi propunerile mele au fost apreciate şi aplicate, mă aşteptam să fiu aleasă în Bordul executiv, deşi concurenţa a fost acerbă. Dincolo de aspectul cantitativ, 25 de federaţii naţionale, adică jumătate, şi-au înscris candidaţi, şi calitatea postulanţilor a fost deosebită, unii fiind chiar preşedinţii forurilor respective. Duminică vom avea prima şedinţă a Boardului, alcătuit din 13 membri, voi lua pulsul şi vom pune la punct, la federaţie, o strategie în noua funcţie".

În cadrul primei zile a celui de-al 22-lea Congres al EAA (organizaţie născută la Bucureşti, pe 1 noiembrie 1969) a fost reales preşedintele EAA, elveţianul Hansjoerg Wirz, pentru un mandat de 4 ani, între 2011-2015, precum şi cei 3 vicepreşedinţ: Jose Luis de Carlos (Spania), Karel Pilny (Cehia) şi Jean Gracia (Franţa).

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel