Mihai Gâdea a spus că Tudorel Toader nu a vrut să intre, în direct, la Antena 3.
Publicitate
”L-am invitat să intre, în direct, la Antena 3, dar nu vrea. Din motive care îmi scapă, nu vrea să comunice. Este treaba domniei sale”, a spus Mihai Gâdea la Antena 3.
Apoi, jurnalistul a amintit cazul pe care l-a prezentat joia trecută după ce Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completuri 'nelegal constituite' şi care nu mai sunt în termen să poată depune contestaţii în anulare.
Din 2012 până în 2018, Nela Secară a fost hăituită de procurori, fiind neviovată, după cum a povestit aceasta, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
După şase ani, Nela Secară a fost declarată nevinovată. Între timp, femeia s-a îmbolnăvit de cancer şi Parkinson. Ana Bora, denunţătoarea sa, a declarat, în dosarul instrumentat de procurorul Cristian Ardelean, cum aceasta şi-ar fi distrus firma, ar fi făcut tâlharii şi ar fi furat toţi banii de acolo. Nela Secară era nașa de botez a copilului său.
"Nu aveam niciun dosar penal, aveam firmă din 2003, am participat în multe ţări la târguri internaţionale. Am fost în topurile celor mai mari firme din România şi apoi am fost cea mai mare infractoare. Mi-au făcut aceste dosare. Nu poţi să spui că tu ai cumpărat ceva şi ai făcut evaziune, când ai vândut mai departe. Eu am exportat acele poşete, aveam angajaţi (...) Am fost arestată pentru evaziune fiscală, am fost eliberată pe cauţiune. Soţului meu - deşi aveam bani în firmă şi creditasem societatea - i-a fost frică să nu îl ia şi pe el că ia banii firmei. I-au telefonat că trebuie să depună un miliard jumătate. A sunat în Austria la cumnata mea, care a luat un credit, şi soţul i-a depus la CEC. Apoi a venit denunţul făcut de doamna Bora. Mi s-a fabricat al doilea dosar. Noi în 2004 am avut o spargere la firmă şi au spus că am înscenat ca să încasăm asigurarea, deşi asiguratorul şi poliţia au verificat şi ne-au despăgubit (....) Pe lângă poşete de damă de export noi am făcut şi produse de birotica. Am făcut şi pentru Guvernul României", povestește Nela Secară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu