Gafă de proporții la o televiziune

În timpul retransmisiei discursului președintelui american Barack Obama pe tema atacului de la San Bernardino (California), postul de televiziune CNN în limba spaniolă a afișat săptămâna trecută, dintr-o eroare, pe burtieră, mesajul "Barack Obama, președintele Venezuelei".

Eroarea a fost imediat sesizată de numeroși telespectatori și utilizatori de rețele sociale care au semnalat-o postului de televiziune menționat.

Un internaut scria amuzat pe contul său de Twitter: 'HA, HA, HA,Obama, președintele Venezuelei!'

Un alt internaut scrie: 'N-am să-mi revin niciodată după faza asta cu 'Obama, președintele Venezuelei.

Într-un nou discurs, susținut duminică seara, președintele Obama a încercat să-și calmeze concetățenii, promițând să-i 'vâneze pe teroriști' oriunde s-ar afla și să distrugă gruparea jihadistă Daesh (acronimul arab al Statului Islamic), după ce s-a aflat că Tashfeen Malik, femeia care, împreună cu soțul său, a comis masacrul de miercuri de la San Bernardino, cel mai grav din SUA din ultimii trei ani, a postat un mesaj pe Facebook în care jura supunere liderului organizației jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel