Gafă: Condoleanţe pentru "moartea" lui Nelson Mandela

În pofida faptului că Nelson Mandela a fost externat din spitalul din Pretoria unde era internat din iunie, redacțiile au primit un comunicat din partea lui George Bush senior, în care acesta prezenta condoleanțe sud-africanilor pentru "moartea" fostului lor președinte.

Câteva minute mai târziu, purtătorul de cuvânt al celui de-al 41-lea președinte al SUA a prezentat scuze pentru că trimis printr-o eroare aceste declaraţii.

"Barbara (soţia fostului preşedinte) şi cu mine deplângem moartea unuia dintre cei care credea cel mai mult în libertate, pe care am avut privilegiul să îl cunoaştem", scria în comunicatul transmis redacțiilor după anunţul privind revenirea lui Nelson Mandela - aflat în continuare în stare critică - la locuinţa sa de la Johannesburg, unde urmează să continue să primească îngrijiri, potrivit Mediafax.

În mesaj, George Bush senior nota că Nelson Mandela "a fost un om cu un curaj impresionant, care a schimbat cursul istoriei în ţara sa" și prezenta condoleanţe "familiei şi compatrioţilor" fostului preşedinte sud-african.

Ulterior, la doar câteva minute, purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte american Jim McGrath a admis într-un mesaj postat pe Twitter că greșeala i se datorează: "Mesajul trimis în această dimineaţă a fost rezultatul faptului că am citit greşit un titlu de pe fluxul de ştiri al Washington Post. O eroare idioată. Îmi cer scuze scuze tuturor.

"A fost în întregime vina mea, ci nu o eroare a familiei Bush", a mai scris McGrath pe contul său, @jgm41.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel