Urmărește emisiunea live


Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 - nominalizări

Excelența în cultură va fi premiată pe scena Teatrului Odeon. Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediție, va avea loc luni, 22 aprilie, de la ora 19:00. Este singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România.

Alegeri prezidentiale 2024

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un premiu de excelență.

Nominalizările la categoria Proză sunt: Simona Antonescu, pentru Chiajna din Casa Mușatinilor, Editura Polirom, 2023; Simona Goșu, pentru Stela, Editura Polirom, 2023; Adrian G. Romila, pentru Acasă, departe, Editura Polirom, 2023.

La categoria Poezie: Radu Vancu, pentru Kaddish, Casa de Editură Max Blecher, 2023; George State, pentru Sarx, Editura Nemira, 2023; Teodora Coman, pentru piesă de rezistență, Editura Nemira, 2023.

La categoria Teatru: Regizoarea Leta Popescu - pentru cristalizarea programului regizoral de teatru popular, concretizat în 2023 prin producția Teatrului Național din Cluj-Napoca Scorpia neîmblânzită după William Shakespeare; regizorul Erwin Șimșensohn - pentru proiectul managerial de la Teatrul de Stat Constanța, care a revitalizat trupa și viața culturală a orașului; regizorul Andrei Măjeri - pentru spectacolul Cine l-a ucis pe tata? pe un scenariu de Mihaela Michailov, după Édouard Louis, produs de Teatrul Tineretului Metropolis din București.

La categoria Film au fost nominalizate producțiile: Mrs. Buică, în regia lui Eugene Buică; Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, în regia lui Radu Jude; De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, în regia Carlei Teaha.

Nominalizările categoriei Arte Vizuale sunt: după Sculptură/Sculptură după (4 mai - 30 noiembrie, Cazarma U, Timișoara). Un concept expozițional dezvoltat de Sorina Jecza (Fundația Triade) și Attila Kim; Neculai Iorga, pentru ampla Retrospectivă avută la Galeria Simeza, București; Roman Tolici, pentru expoziția Realpolitik, de la Mobius Gallery.

La categoria Știință nominalizările sunt: Alianța Pacienților Cronici din România pentru lansarea Asistentului virtual, un proiect unic în România și în Europa, care folosește inteligența artificială pentru a răspunde întrebărilor din domeniul sănătății; Asociația Blondie, care a organizat 200 de zboruri de tip ambulanță aeriană pentru 600 de copii care nu puteau fi tratați în România; Asociația Free Miorița pentru Memoria Națională, un proiect strategic datorită căruia vor fi salvate de la distrugere peste 4 milioane de documente ale Bibliotecii Naționale a României.

La categoria Muzică: Luiza Zan, pentru albumul In My Village prin care Luiza Zan readuce garanția viitorului în jazzul românesc; Trei parale, pentru dublul LP România. 100 de minute, o remarcabilă incursiune sonor-arheologică în muzica autohtonă de la jumătatea secolului al XIX-lea; violoncelistul Ștefan Cazacu, un muzician foarte competitiv care este, din toamna anului trecut, noul solist concertist al Filarmonicii de Stat din Sibiu.

La categoria Educație nominalizările sunt: World Vision România și Fundația Omv Petrom, pentru programul Start în educație, prin care peste 60.000 de preșcolari au primit materiale școlare și educaționale și 10.000 de părinți au participat la sesiunile Școala părinților; Asociația Techsoup, pentru platforma de cursuri gratuite Predau viitor și pentru programele de educație digitală pentru profesori și elevi; Compania Ascendia, pentru realizarea și dezvoltarea platformei Livresq –  locul în care profesorii și elevii găsesc lecții interactive, manuale școlare și cursuri e-learning realizate de către contributori.

Accesul la Gala Premiilor Radio România Cultural se va face pe bază de invitații care pot fi solicitate la telefon 021.303.1515, de luni până vineri, între orele 9:00-14:00, sau prin e-mail: [email protected]. Evenimentul va fi transmis în direct la Radio România Cultural. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro.

Un eveniment Radio România. Producător: Radio România Cultural. Partener: Teatrul Odeon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel