Galaţi: Patru medii de 10 şi peste 100 de note de 10, la evaluarea naţională

Un număr de patru medii de 10, dar şi peste 100 de note de 10 au fost obţinute la Galaţi la examenul de evaluare naţională, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Oana Enache. Potrivit acesteia, mediile de 10 au fost obţinute de doi elevi de la Colegiul Naţional 'Vasile Alecsandri' şi doi de la Şcoala Gimnazială nr. 43 'Dan Barbilian'. Dintre cele 102 note de 10, 21 au fost la proba de Limba şi literatura română şi 81 la Matematică. Procentul de promovare a fost de 80,36%, cu 3,16% mai mic decât cel de anul trecut. 'Rezultatele iniţiale ale examenului de evaluare naţională au fost afişate astăzi în toate centrele de examen. La nivelul judeţului Galaţi, înainte de contestaţii, procentul de promovare este de 80,36%, cu 3,16% mai mic decât cel de anul trecut. Avem patru medii de 10, doi elevi de la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri şi doi de la Şcoala Gimnazială Dan Barbilian şi 21 de note de 10 la proba de Limba şi literatura română şi 81 de note de 10 la Matematică', a spus Oana Enache. La evaluarea naţională au fost şi trei note de 1, elevii respectivi obţinând doar punctul din oficiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel