Galați: 4 săptămâni de vizite culturale gratuite la muzeele Consiliul Județean pentru 5.000 de elevi

Am intrat în cea de a doua săptămână a călătoriei noastre culturale, proiectul ,,Muzeele prin ochii copiilor”, prin care elevii din mediul rural, din municipiul Tecuci și din orașele Târgu Bujor și Berești, însoțiți de cadre didactice, vizitează gratuit muzeele aflate în subordinea Consiliului Județean Galați.

Este vorba despre Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul de Istorie ,,Paul Păltănea”, Complexul Muzeal de Științele Naturii ,,Răsvan Angheluță” (inclusiv Grădina Botanică și Grădina Zoo), Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.Până astăzi, au trecut pragul muzeelor noastre peste 1300 de elevi și profesori însoțitori din Liești, Vlădești, Corni, Suceveni, Smulți, Umbrărești, Șendreni, Fârțănești, Vânători, Șivița, Măstăcani, Chiraftei, Viile, Frumușița, Fundeni, Bălășești, Pechea, Ivești, Bucești, Cuca, Fântânele, Suhurlui, Grivița, Cudalbi, Băleni, Cuza Vodă, Scânteiești, Smârdan, Nămoloasa, Braniștea, Rediu, Foltești, Barcea, Valea Mărului, Slobozia Conachi, Băneasa, Oancea și Târgu Bujor, urmând ca, până la sfârșitul acestui an școlar, aproape 5000 de elevi și însoțitori să beneficieze de gratuitate la muzeele noastre, mic dejun și o masă caldă la prânz.

Este un proiect de suflet și o interesantă călătorie către cunoaștere pe care, cu siguranță, o vom organiza în fiecare an, pentru a promova valorile culturale gălățene în rândul tinerei generații, precizează Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.

Vezi și: Tur muzeal unic pentru elevi din mediul rural de la Galaţi - FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel